Fotbalul european, oprit în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, se concentrează pe o reluare a meciurilor în iulie şi august, a anunţat UEFA. Forul european de fotbal recomandă ligilor naţionale şi cluburilor ca oprirea definitivă a competiţiilor să fie considerată o ultimă soluţie.

 

Campionatele naționale să fie decise pe teren

Într-o scrisoare comună dată publicităţii de UEFA, Asociaţia europeană a cluburilor (ECA) şi Asociaţia ligilor europene (EL), adresată membrilor lor, se precizează că este de o "importanţă primordială" ca toate competiţiile, inclusiv campionatele naţionale, să fie decise pe teren.

Documentul a fost expediat la câteva ore după ce Liga belgiană de fotbal a decis să pună capăt sezonului, proclamând drept campioană echipa FC Bruges. Au existat, de asemenea, apeluri ale cluburilor din Olanda şi Italia pentru oprirea campionatelor acestor ţări.

Decizia, până la jumătatea lunii mai

Însă, scrisoarea precizează că au fost create două grupuri de lucru de către UEFA care să se concentreze asupra modalităţilor de finalizare a sezonului în curs, după data finală oficială de 30 iunie. Mai multe detalii legate de acest subiect urmează să fie oferite până la jumătatea lunii mai.

Grupurile de lucru „s-au concentrat asupra scenariilor care să acopere lunile iulie şi august, inclusiv posibilitatea reluării competiţiilor UEFA după încheierea campionatelor naţionale".

În scrisoare se subliniază, de asemenea, că o gestionare comună a calendarelor a fost necesară pentru coordonarea sfârşitului actualului sezon cu începutul celui viitor, care ar putea fi afectat parţial din cauza supraextinderii.

De asemenea, s-a solicitat ligilor din Europa să lucreze împreună, deoarece "doar un efort extraordinar coordonat al tuturor organizatorilor de competiţii poate ajuta fotbalul european să iasă din criză, recuperându-şi integral activul său principal, competiţiile".

„Oprirea competiţiilor ar trebui să fie cu adevărat ultima soluţie, după ce se stabileşte că nicio alternativă de calendar nu ar permite încheierea sezonului", se subliniază în scrisoare.

„Suntem încrezători că fotbalul va putea reporni în lunile următoare - cu condiţii care vor fi dictate de autorităţile publice - şi cred că orice decizie de abandonare a competiţiilor interne sunt, în această fază, premature şi nejustificate", se mai arată în documentul celor trei organizaţii, care pare să sugereze că, acolo unde competiţiile nu s-au încheiat pe teren, cluburile respective riscă să nu se califice în cupele europene în sezonul viitor.

"Participarea la competiţiile intercluburi ale UEFA este determinată de rezultatul sportiv obţinut la finalul unei competiţii interne complete, iar o încheiere prematură aruncă îndoiala asupra respectării acestei condiţii", avertizează scrisoarea, adăugându-se că UEFA îşi rezervă dreptul de a evalua dreptul cluburilor de a participa în Liga Campionilor şi Europa League.