Şi în această etapă, echipele considerate mici au reuşit să furnizeze câteva surprize, printre victimele acestora numărându-se Dinamo şi FC Vaslui, în timp ce Timişoara n-a reuşit decât un draw în derby-ul de pe teren propriu cu Craiova.

Campioana en-titre, Unirea Urziceni, a făcut o repetiţie utilă în compania Astrei, echipa din Ploieşti nereuşind să-i pună probleme. Dacă trupa lui Napoli furnizase câteva surprize în rundele anterioare, acum n-a reuşit să iasă din rolul unui modest sparring-partner. Încă o dată Dinamo s-a împiedicat de o echipă mică, pierzând jocul de la Mediaş. Chiar dacă roş-albii au acuzat arbitrajul lui Istvan Kovacs, rămâne impresia că Dinamo nu reuşeşte deloc în acest campionat să se impună în faţa "buturugilor mici", având însă punctaj maxim în derby-urile cu granzii. Şi Vasluiul a înclinat steagul la Alba Iulia, formaţia patronată de Adrian Porumboiu evoluând modest în oraşul Marii Uniri, iar succesul gazdelor a venit firesc şi meritat. Modest şi muncitor, Petre Grigoraş a scos uşor-uşor echipa ieşeană din zona fierbinte a clasamentului, iar cu succesul contra Ceahlăului, Poli Iaşi este acum pe un destul de liniştitor loc 7. Partidă încinsă, cu multe scântei, pe Bega, unde gazdele au remizat în derby-ul cu "U" Craiova. Oaspeţii au deschis scorul, prin Mihai Costea, scor meritat după aspectul jocului în prima repriză, însă bănăţenii au controlat partea secundă, reuşind să egaleze prin fundaşul Mera, craiovenii acuzând vehement golul formaţiei gazdă, pe motiv că a fost fault la portar. Pe ansamblu, însă, un rezultat just, care menţine gruparea timişoreană pe podiumul Ligii I, în timp ce oltenii sunt foarte aproape de zona minată a clasamentului. Tot o surpriză s-a consemnat şi la Târgu Jiu, unde gazdele, chiar dacă au condus de două ori, au pierdut într-un final încins în faţa unei echipe gălăţene extrem de motivate, care a părăsit, deocamdată, subsolul clasamentului.


Unirea Urziceni - Astra Ploieşti 4-1 (1-0)

Marcatori: Rusescu 13, Varga 59, Galamaz 64, Dănălache 90+1 /

Djokici 69

Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti 1-0 (0-0)
Marcator: Eric 89
Unirea Alba Iulia - FC Vaslui 2-0 (1-0)
Marcatori: C. Cristea 45, Dâlbea 62
"Poli" Iaşi - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0 (1-0)
Marcatori: Miclea 12, Bernsjak 90+4
FC Timişoara - „U" Craiova 1-1 (0-1)
Marcatori: Mera 61 / M. Costea 43
Pandurii Tg. Jiu - Oţelul Galaţi 2-3 (2-1)
Marcatori: Păcurar 1, 22 / Antal 11, Paraschiv 67, 83
Ieri, după închiderea ediţiei, s-au disputat partidele: Gloria Bistriţa - CFR Cluj-Napoca, FC Braşov - Steaua Bucureşti şi Rapid Bucureşti - Internaţional Piteşti.

Clasament
1. Unirea Urziceni 8 5 1 2 12-6 16 (+4)
2. FC Braşov 7 4 2 1 10-4 14 (+5)
.........................................................................................................
3. FC Timişoara 8 3 5 0 8-5 14 (+2)
4. Dinamo Bucureşti 8 4 1 3 8-4 13 (+1)
5. Steaua Bucureşti 7 4 1 2 10-6 13 (+1)
6. CFR Cluj-Napoca 7 4 1 2 9-5 13 (+1)
.........................................................................................................
7. "Poli" Iaşi 8 4 1 3 11-9 13 (+1)
8. Rapid Bucureşti 7 4 0 3 14-11 12 (+3)
9. Pandurii Tg. Jiu 8 4 0 4 9-10 12 (0)
10. Gaz Metan Mediaş 8 4 0 4 11-13 12 (0)
11. FC Vaslui 8 3 1 4 11-12 10 (-2)
12. Oţelul Galaţi 8 3 1 4 6-9 10 (-2)
13. Astra Ploieşti 8 2 3 3 8-10 9 (-1)
14. Internaţional 7 3 0 4 7-12 9 (-3)
...........................................................................................................
15. "U" Craiova 8 2 2 4 12-11 8 (-4)
16. Unirea Alba Iulia 8 2 2 4 10-13 8 (-4)
17. Ceahlăul P. N. 8 2 1 5 5-12 7 (-5)
18. Gloria Bistriţa 7 0 2 5 4-13 2 (-8)