După o pauză de două săptămâni, LIga I la fotbal revine în actualitate, cu desfăşurarea partidelor din cadrul etapei a XIV-a. Va fi o etapă "extinsă", partidele acesteia disputându-se pe durata a cinci zile, de ieri şi până marţi. * Cu trei zile înaintea importantului meci din Liga Campionilor, în care va primi vizita puternicei echipe spaniole FC Sevilla, campioana en-titre, Unirea Urziceni, joacă la Mioveni, în faţa formaţiei Internaţional Piteşti. Chiar dacă trupa lui Ştefan Stoica se află în zona "minată" a clasamentului, ialomiţenii au nevoie de cele trei puncte puse în joc, pentru a rămâne în apropierea locurilor fruntaşe. * Pe aceleaşi coordonate se află şi disputa Gloria Bistriţa - FC Braşov. Gazdele sunt în "foame" de puncte, ţinând cont de poziţia ocupată în clasament, iar oaspeţii speră să-şi îmbogăţească "zestrea" de puncte, ei luptând pentru un loc în ediţia viitoare a Ligii Europa. * O dispută cu implicaţii în lupta pentru evitarea retrogradării va opune echipele "U" Craiova şi Ceahlăul Piatra Neamţ. * Aflată sub linia "suspinelor", Astra Ploieşti are o misiune grea în meciul de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti. Meciul se anunţă unul deschis oricărui rezultat, mai ales că jucătorii lui Dinamo, care sunt împrumutaţi la Astra, vor încerca, probabil, să încurce socotelile "roş-albaştrilor" şi să-şi ajute astfel echipa "mamă". * Unul dintre derby-urile etapei este programat la Vaslui, între FC din localitate şi CFR Cluj-Napoca. Cele două echipe vin după succesele din Cupa României, care le-au asigurat calificarea în semifinalele competiţiei. Cu şapte victorii consecutive pe banca echipei moldovene, care au adus-o pe FC Vaslui până pe treapta a treia a podiumului (la egalitate de puncte cu primele două clasate), Marius Lăcătuş speră la un nou succes, chiar dacă întâlneşte liderul. * Cel de-al doilea "şoc" al etapei este programat în municipiul de pe Bega, între FC Timişoara şi Dinamo Bucureşti. Ţinând cont de rivalitatea între cele două echipe, meciul se anunţă unul cu "scântei", mai ales că ambele echipe au ca obiectiv cucerirea titlului. * Etapa se va încheia marţi cu jocul "Poli" Iaşi - Pandurii Tg. Jiu, în care ambele formaţii au mare nevoie de puncte.

 

Programul etapei a XIV-a din Liga I la fotbal:

Astăzi:

ora 15.30 - Digi Sport: Internaţional Piteşti - Unirea Urziceni

Mâine:

ora 17.00 - GSP TV: Gloria Bistriţa - FC Braşov

Luni, 23 noiembrie:

ora 14.00 - GSP TV: "U" Craiova - Ceahlăul Piatra Neamţ

ora 16.00 - GSP TV: Astra Ploieşti - Steaua Bucureşti

ora 18.00 - Digi Sport: FC Vaslui - CFR Cluj-Napoca

ora 20.45 - Antena 1: FC Timişoara - Dinamo Bucureşti

Marţi, 24 noiembrie:

ora 18.00 - GSP TV: "Poli" Iaşi - Pandurii Tg. Jiu

În primul meci al etapei, disputat ieri după-amiază, Unirea Alba Iulia - Oţelul Galaţi 3-1 (0-0). Marcatori: Fl. Dan 60, Olah 62, Grozav 82 / G. Paraschiv 90

După închiderea ediţiei s-a disputat partida Rapid Bucureşti - Gaz Metan Mediaş.

Clasament:

1. CFR Cluj-Napoca 13 7 4 2 18-8 25 (+4)

2. Steaua Bucureşti 13 7 4 2 17-8 25 (+4)

............................................................................................................

3. FC Vaslui 13 8 1 4 20-15 25 (+7)

4. Rapid Bucureşti 13 7 2 4 28-17 23 (+5)

5. FC Timişoara 13 5 7 1 20-9 22 (+4)

6. Dinamo Bucureşti 13 6 4 3 15-8 22 (+1)

............................................................................................................

7. Unirea Urziceni 13 6 4 3 16-10 22 (+4)

8. FC Braşov 13 5 6 2 14-7 21 (0)

9. Gaz Metan Mediaş 13 5 4 4 15-16 19 (-2)

10. Pandurii Tg. Jiu 13 4 4 5 11-14 16 (-5)

11. Oţelul Galaţi 14 4 3 7 16-21 15 (-6)

12. Internaţional Piteşti 13 5 0 8 11-23 15 (-6)

13. "U" Craiova 13 4 2 7 20-20 14 (-4)

14. "Poli" Iaşi 13 4 2 7 14-21 14 (-4)

............................................................................................................

15. Astra Ploieşti 13 3 4 6 14-18 13 (-5)

16. Unirea Alba Iulia 14 3 4 7 17-23 13 (-8)

17. Gloria Bistriţa 13 1 6 6 10-20 9 (-9)

18. Ceahlăul P. N. 13 2 3 8 7-25 9 (-12)