CSM Galați și CSM CSU Oradea se înfruntă miercuri, de la ora 18.00 (Digi Sport 2) în Sala Dunărea Galați, într-un meci de baschet masculin contând pentru etapa a 7-a din cadrul Conferinței B a Ligii Naționale.

Având în vedere performanțele sportive ale celor două formații, prima șansă la victorie aparține evident formației orădene. Sub comanda lui Florin Nini, formația gălățeană a arătat bine în ultimele trei partide oficiale pe care le-a câștigat deși a jucat de fiecare dată în deplasare. Trebuie însă să recunoaștem că adversarele nu au fost formații de primă mână, dar faptul că de fiecare dată echipa de la malul Dunării a marcat cel puțin 82 de puncte trebuie să îi pună în gardă pe orădeni. Mai mult, gălățenii au pornit cu șansa a doua atât cu Atletic Constanța, în fața căreia s-a impus 98-94 după prelungiri, cât și la Steaua București unde a câștigat cu 88-83. CSM Galați ocupă locul al 4-lea în Conferința B cu 7 puncte adunate după 3 victorii și doar o înfrângere. Principalul jucător al echipei este Luka Mitrovic, cel care are o medie de 20 de puncte marcate pe meci care îl poziționează ca fiind al treilea marcator al campionatului. În ultimul meci, Mitrovic a marcat nu mai puțin de 27 de puncte, acesta fiind secondat de  Juhwan Dyson, auorul a 17 puncte. În cele 4 jocuri susținute în Liga Națională, CSM Galați a marcat 358 de puncte de unde rezultă o medie de peste 89 de puncte marcate pe meci. În același timp gălățenii încasează și foarte multe puncte, 336.

Bihorenii au argumente puternice

Echipa pregătită de către Cristian Achim face un sezon european excelent. Cu toate acestea rezultatele din Liga Națională nu au suferit, bihorenii înregistrând o singură sincopă pe plan intern, înfrângerea 73-77, oarecum surprinzătoare, suferită la SCM Timișoara. De la acel moment, roș-albaștii au obținut două victorii clare, 85-68 cu Dinamo București, liderul Conferinței B, și 84-73 cu Steaua București. Ardelenii au o medie de peste 81 de puncte marcate pe meci, iar în clasament ocupă locul al 3-lea cu aceeași linie de clasament ca a gălățenilor dar cu un coșaveraj mult superior. Media cea mai mare de puncte marcate pe meci o are Mark Ogden (14) dar orădenii mai au în lot alți patru americani, pe Richard, Holt, Neal și Carter care cu ușurință pot să își ducă echipa la peste 80 de puncte marcate în jocul de la malul Dunării. Ultimul meci al orădenilor a fost un joc de pregătire în compania maghiarilor de la Szolnoki Olajbanyasz, locul 2 în campionatul Ungariei. A fost o înfrângere, 76-70, dar antrenorul Cristian Achim nu i-a avut la dispoziție pe tricolorii Bogdan Nicolescu și Tudor Gheorghe, dar și pe excelentul Donatas Tarolis care este accidentat și este anunțat ca fiind indisponibil pentru meciul de la Galați.

Statistica meciurilor directe

La acest capitol prea multe nu sunt de spus. Oradea nu a pierdut niciodată cu echipa gălățeană în cele 4 dueluri directe. Bihorenii s-au impus de fiecare dată iar media punctelor marcate pe meci este de 88,3 pentru ardeleni și doar 67,3 pentru dunăreni. Cu toate acestea în actualul sezon CSM Galați marchează cu generozitate.

Așadar față în față se vor afla două echipe care au marcat mult în acest debut de sezon, cu un apetit ofensiv deosebit, formații antrenate de doi tehnicieni orgolioși. Oradea este favorită la victorie, dar echipa din Galați joacă pe propriul teren iar în acest context jocul ar putea fi unul spectaculos, cu multe puncte marcate.

Echipa utilizată de Florin Nini în ultimul joc de campionat: S Boghean, J Dyson (17 puncte), N. Prijovic (13), J. Heyes (4), A. Petica (7), M. Azaria, L. Mitrovic (27), A. Calenic (13), T. Gherman, R. Stan, I. Păduraru și M. Ciotlăuș (8)