- afirmă Gheorghe Silaghi, antrenor la centrul de copii şi juniori de la FC Oradea Din categoria tinerilor antrenori, care, de o bună perioadă de timp se ocupă cu creşterea şi şlefuirea tinerelor talente, face parte şi Gheorghe Silaghi. În prezent, acesta se ocupă de două grupe a câte 22 de jucători (legitimaţi), copii născuţi între anii `89 - `90, cu care activează în cadrul campionatului de juniori C1, ocupând la sfârşitul turului primele două poziţii din clasament. De menţionat este faptul că, din grupa de `89, patru dintre copii au participat la acţiunile de selecţie ale lotului naţional de juniori UNDER 14, reprezentativă pregătită de antrenorii Marian Bucurescu şi Vasile Ştefan, aceştia hotărînd, deocamdată, doar cooptarea jucătorului Alin Groze. Din dorinţa de a afla care sunt problemele pe care le întâmpină la acest nivel, dar şi mici amănunte despre grupele pe care în prezent le pregăteşte, am purtat o discuţie cu antrenorul Gheorghe Silaghi, adresându-i acestuia şi câteva întrebări. - Care sunt problemele majore cu care vă confruntaţi ? După părerea mea, cea mai stringentă problemă a fost, este şi sper să nu rămână şi pe viitor, cea a situaţiei bazei materiale. Lipsa terenurilor adecvate pentru antrenamente şi jocuri ne creează mari probleme, împiedicând desfăşurarea în bune condiţii ale procesului de instruire, fapt ce are repercusiuni şi asupra evoluţiilor ulterioare ale copiilor. Sperăm ca, pe viitor, această problemă să fie tratată mult mai serios de cei care conduc destinele clubului orădean. - Cum explicaţi rezultatele bune pe care le-aţi obţinut în campionat? Chiar dacă am reuşit să terminăm turul campionatului pe primele două locuri, acest lucru nu ne încălzeşte foarte mult, ba dimpotrivă, având termen de comparaţie turneele interne şi internaţionale la care am participat, ne face să ne dăm seama de nivelul campionatului (unul modest), precum şi de faptul că în continuare mai avem foarte mult de muncit. - Totuşi, care ar fi factorii esenţiali în obţinerea acestor rezultate? Cea care a contat şi contează foarte mult este seriozitatea în pregătire, care, faţă de condiţiile în care lucrăm, pot să afirm că este una mult mai mare. De asemenea, un altul ar fi, ajutorul care vine din partea părinţilor, cei care se implică efectiv în susţinerea financiară. - Amintiţi-ne câteva nume din cele două grupe, jucători care, în ultima perioadă au crescut din punct de vedere valoric ? În acest sens, din grupa de copii născuţi `89, aş dori să-i remarc pe Alin Groze, Sergiu Chereji, Vlad Bibarţ şi Andrei Vaina, în timp ce din grupa de `90, s-au evidenţiat Răzvan Caciora, Dan Tegzeş, Pop Şerban şi Cristian Butuc. - Care ar fi câteva dintre competiţiile la care aţi mai participat în această perioadă ? În ţară, în această perioadă, am mai participat la trei turnee, organizate la Arad, Satu - Mare şi Timişoara, la primele două clasându-ne pe poziţia a doua cu grupa de `90 şi câştigându-l pe cel de al treilea, cu grupa de `89, în timp ce, în străinătate am obţinut două victorii (3 -1, 7 - 2), în compania selecţionatei Biharkeresztes (Ungaria), iar în turneul din Franţa, de la Ponthierry, ne-am clasat pe poziţia a V-a, din 16 echipe. - Planuri pentru viitor ? În perspectivă, cu grupa de `89, ne pregătim pentru turneul zonal, competiţie unde dorim să facem o figură cât mai frumoasă, în acest sens intenţionând să transfer încă doi, trei jucători de la echipe din judeţ, iar, în ceea ce priveşte grupa de `90, pentru aceasta urmărim o cât mai bună comportare în campionat, dar şi în turneele la care, în continuare, vom încerca să participăm.