În prologul etapei a XI-a, vineri, la Sânmartin, s-a disputat derby-ul de clasament al rundei, dintre locurile 4-5. După o partidă anostă, fără sare și piper, fadă, pe alocuri de-a dreptul plictisitoare, duelul celor două formații s-a încheiat indecis.

Oaspeții cu ceva mai incisivi

În tentativa lor de a ocupa la finalul sezonului regulat una dintre primele patru poziții, care le-ar oferi posibilitatea să lupte pentru accederea la baraj, ambele echipe aveau nevoie, în acest meci, de cât mai multe puncte. Din păcate pentru suporterii bihorenilor, Lotus a jucat modest, ca o echipă aflată în deplasare, în timp ce zălăuanii au jucat cu ceva mai multă însuflețire, ei dominând într-o oarecare măsură această întâlnire.

Goluri ioc, ocazii aproape deloc...

Ocazii au fost doar cu țârâita în acest meci. Prima situație, care merită cât de cât a fi remarcată, le-a aparținut oaspeților, în minutul 20, prin R. Stanciu care a trimis puțin pe lângă butul din stânga lui Barabaș. În rest au fost câteva mingi plouate în careu ale sălăjenilor culese cu siguranță de portarul Barabaș fără ca acesta să aibă prilejul să se remarce în mod deosebit. Până la urmă, poate cea mai mare ocazie, din prima parte, le-a aparținut gazdelor, în minutul 40. Atunci, Fl. Pop, aflat la 7 m de poarta adversă, l-a luat la țintă pe fundașul Cherecheș, poziționat în fața liniei porții, după o centrare bună, din stânga, a lui Costea.

Cu ceva mai deciși s-au arătat și la debutul actului secund tot oaspeții însă fără realizări deosebite. Poate faza petrecută în minutul 50 când Banyoi a șutat din careu, iar Barabaș a deviat în corner. Jocul gazdelor s-a mai animat odată cu intrarea lui Codoban și Blăgea, în minutul 60. Un minut mai târziu, Blăgea a executat o lovitură de colț, iar R. Tămaș a trimis, cu capul, puțin pe lângă bara din stânga porții apărate de B. Miron. A urmat ratarea monumentală, din careul mic, a lui B. Minteuan, în minutul 79, și una la fel de mare care le-a aparținut roș-albaștrilor Fl. Pop și P. Blăgea, la aceeași fază petrecută în prelungirile întâlnirii. Și cam atât.

După acest insucces, ratarea locului 4 ocupat chiar de zălăuani, pe Lotus o așteptă două deplasări care par abordabile, la Sighetu Marmației și apoi la Carei.

Lotus Băile Felix: Ad. Barabaș – Fl. Pop, A. Gal, Cr. Oros, M. Arsene, M. Popa, D. Gheban, Al. Sorian ('60 Cl. Codoban), C. Sîrbu ('46 Cr. Copil), R. Tămaș ('73 S. Cucu), Vl. Costea ('60 P. Blăgea). Antrenor: Gheorghe Ghiţ

SCM Zalău: B. Miron – I. Sălăjan, Cr. Jalbă, Al. Cherecheș, C. Ion, C. Meșter ('65 B. Minteuan), Vl. Moraru, R. Stanciu, V. Calugher, Sg. Pop ('87 L. Mihai), A. Banyoi ('58 A. Jorza).Antrenor: Cristian Lupuț

Arbitri: Mazilu Ovidiu (Satu Mare) – Ghiciulescu Raul (Lugoj), Sandu Patrick-Ștefan (Timișoara)

Observatori FRF: Papp Ioan (Carei) și Arsa Emil (Arad)