Etapa a 3-a din Liga a III-a rezervă echipelor bihorene din seria 10 meciuri cu adversari în faţa cărora pot puncta în clasament, chiar dacă misiunea lor nu se anunţă deloc facilă. Lotus Băile Felix joacă pe teren propriu, cu Sănătatea Cluj, iar Crişul Sântandrei evoluează în fieful Victoriei Carei într-un duel al echipelor fără puncte în această stagiune.

Cu un moral bun după victoria din confruntarea bihoreană de la Sântandrei, Lotus întâlneşte vineri, de la ora 17.00, un adversar mai experimentat şi chiar incomod, care etapa trecută a cedat la limită (0-1) cu CSM Olimpia Satu Mare, o aspirantă la promovare. Intrarea la Stadionul Comunal din Sânmartin este liberă.

Dornică de reabilitare este Crişul Sântandrei, iar meciul de sâmbătă cu Victoria Carei este un prilej de a şterge din impresia nefavorabilă lăsată în duelul cu Lotus. La fel gândesc probabil şi cei de la Victoria Carei, fără puncte şi fără gol marcat până acum, dar cu ambiţii mari când evoluează pe teren propriu.

Vineri, ora 17.00:

Olimpia MCMXXI Satu Mare- CSM Sighet

Minerul 1947 Ocna Dej – SCM Zalău

Lotus Băile Felix – Sănătatea Cluj

Sâmbătă, ora 17.00:

CSM Olimpia Satu Mare – Minaur Baia Mare

CSM Victoria Carei – Crişul Sântandrei

CLASAMENT

1. SCM Zalău                            2        2        0        0        5-0     6

2. CSM Olimpia Satu Mare       2        2        0        0        3-1     6

3. Minerul Ocna Dej                 2        1        1        0        6-3     4

4. CSM Sighet                           2        1        1        0        4-3     4

---------------------------------------------------------------------------------

5. Minaur Baia Mare                 2        1        0        1        3-1     3

6. Lotus Băile Felix                    2        1        0        1        1-2     3

7. Sănătatea Cluj                       2        0        1        1        2-3     1

-------------------------------------------------------------------------------

8.Olimpia MCMXXI                   2        0        1        1        2-5     1

------------------------------------------------------------------------------

9. Crişul Sântandrei                  2        0        0        2        1-3     0

10. Victoria Carei                       2        0        0        2        0-6     0.