Cele două echipe, U19 și U17, ale LPS Bihorul, care activează în Liga Elitelor la fotbal, au pierdut partidele disputate pe teren propriu în compania celor două reprezentante ale clubului Ripensia Timișoara.

Evoluând în ambele campionate cu jucători mai mici decât vârsta permisă de regulament, LPS Bihorul are partide în care nu rușește să se ridice la nivelul de joc prestat de către celelalte competitoare. Așa s-a întâmplat și la sfârșitul săptămânii trecute atunci când echipa U19 a pierdut cu 0-5 în timp ce formația U17 a fost învinsă cu 1-3 de către echipele similare ale Ripensiei Timișoara. De menționat că bănățenii au mizat inclusiv pe jucători de la prima echipă care sunt elgibil din punct de vedere al vârstei.

Dificil cu un adversar completat cu jucători de la echipa mare

În prima partidă, echipa pregătită de către profesorul Aurelian Pavel, care evoluează la categoria de vârstă U19, a pierdut categoric duelul disputat pe Stadionul Tineretului cu Ripensia Timișoara. Deși au avut în față un adversar de mijlocul clasamentului, orădenii nu s-au regăsit deloc în acest joc pierzând partida fără drept de apel. Cu 9 puncte acumulate după 2 victorii, trei egaluri și 15 înfrângeri, LPS Bihorul U19 ocupă penultimul loc (11) în clasament. În runda viitoare, miercuri de la ora 10.00, bihorenii vor evolua în deplasare cu Universitatea Craiova, a 7-a clasată. În turul campionatului, oltenii s-au impus la Oradea cu scorul de 2-0.

LPS Bihorul U19: Skipko, Manoiu, Jiros, Jude, Berdea, Criste L., Criste C., Pasc A., Jurca A., Pădurean R și Mateoc D.

Au mai jucat: Agrina C, Gal L, Gacsardi P, Baciu P, și Valkai.

Antrenor prof.: Aurelian Pavel

Regres față de rezultatul din tur, la U17

Altele erau însă așteptările de la echipa U17 care în turul campionatului remizase 2-2 în orașul de pe Bega. Dar cu jucători eligibili veniți de la echipa mai mare, bănățenii s-au impus în cele din urmă cu scorul de 3-1. Golul orădenilor a fost marcat de către Andrei Bala. În ciuda eșecului, LPS Bihorul U17 își păstrează poziția a 10-a în clasament cu 13 puncte adunate din 3 victorii, 4 egaluri și 13 eșecuri. În etapa următoare, miercuri de la ora 12.00, „lepesiștii” mici vor evolua tot la Craiova, cu Universitatea, liderul campionatului cu doar un eșec contabilizat în 20 de partide. În tur, craiovenii s-au impus categoric, scor 0-4, pe Stadionul Tineretului din Oradea. Așadar, în acest context, obiectivul realist al echipei pregătite de către profesorul Gheorghe Ghiț este acela de a nu pierde la un scor exagerat această deplasare infernală.

LPS Bihorul U17: Bodea, Mailinger, Bala, Panc, Matiu, Gytea, NegruȘ, Mladin, Tifra, Bodea și Clemeniuc.

Au mai jucat: Moga, Sandro, Bochiș și Covrig.

Antrenor prof.: Gheorghe Ghiț.