Luptătorii pregătiți în cadrul LPS Bihorul de către profesorul Nelu Sanu Pop au participat la Campionatul Național de lupte pe plajă pentru juniori III și IV, întrecere care s-a desfășurat recent, la Costinești. Deși aflați într-o competiție cu reguli ușor diferite față de cele de la lupte greco-romane, lepesiștii orădenii au cucerit nu mai puțin de 7 medalii.

Orădenii, specializați în lupte greco-romane, au avut un ușor dezavantaj față de cei care practică luptele libere, dar, cu toate acestea, au reușit nu mai puțin de 7 clasări pe podium, 5 pe locul al II-lea și 2 pe locul al III-lea. Performerii delegației lepesiste au fost: Maia Vodoilev (45 kg), Adrian Seica (42 kg), Andrei Pelean (38 kg), Ariana Pop (30 kg), Darius Romocea (25 kg) - toți pe locul al II-lea, Nicolas Beldea (32 kg) și Pop Arun Aris (23 kg) - ambii pe locul al treilea. O comportare meritorie, dar fără a prinde un loc pe podium (locul al IV-lea), a avut și Alexandru Ciul. Au mai participat: Matei Pelean, Sergiu Pop, Ovidiu Pop, Valentin Ionescu, Vlad Trip, Fuzi Albert și Florin Beldea. „Sportivii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani s-au întrecut pe ei înșiși, culegând roadele antrenamentelor zilnice sub forma a 5 medalii de argint și 2 de bronz. Acum, după atâta muncă, au venit și momentele de bucurie așa cum le-am promis la antrenamentele grele”, a declarat profesorul Nelu Sandu Pop, antrenorul luptătorilor de la LPS Bihorul.