Luceafărul Oradea a capotat acasă și în fața vecinei de clasament Progresul Şomcuta Mare, aparent o echipă abordabilă, însă care a fost „primadonă” a acestei întâlniri, abia spre finalul partidei reușind și „luceferii” să pună o oarecare presiune pe buturile adverse.

Sfertul de buimăcie, decisiv

Progresul Șomcuta a început surprinzător de bine această partidă reușind în primele 15 minute să rezolve soarta întâlnirii. În fața „puștimii” buimăcite a echipei gazdă, oaspeții au deschis scorul deja în minutul 6 după ce T. Balmoș a fructificat o lovitură de pedeapsă. Trei minute mai târziu același T. Balmoș execută o lovitură liberă de la circa 25 metri aproape central, balonul este deviat de zid ricoșând în centrul careului de unde M. Parnău lăsat destul de liber trimite spectaculos din cădere în plasa porții gazdelor pentru 2-0. Degringolada din jocul „luceferilor” continuă și abia trec alte 5-6 minute când după o fază suspectă de ofsaid, C. Răduneață este faultat în careu după un contact cu portarul Al. Ciută și se dictează din nou penalty în favoarea maramureșenilor. Jucătorii gazdă protestează, cel mai vehement fiind M. Balogh, care se pare pentru injurii și amenințări primește sucesiv galben și apoi direct roșu, fiind astfel eliminat. De la punctul cu var transformă cu siguranță A. Zete, iar scorul devine deja 3-0 în minutul 15. În inferioritate numerică, dar cu spectrul unei înfângeri umilitoare, gazdele au dat semne de revigorare și astfel au apărut și ei în treimea adversă. Prima ocazie a gazdelor i-a aparținut tânărului și talentatului fundaș stânga Alex Göndör care a pătruns pe stânga în suprafața de pedeapsă și din unghi a trimis balonul la firul ierbii spre colțul opus fiind nevoie de plonjonul portarului Roșiianu, care a reușit să devieze mingea cu vârful degetelor în corner. În minutul 29 s-a petrecut poate una dintre cele mai clare faze colective lucrate de „luceferi” încheiată la limita careului mare cu un "un-doi" dintre Lasconi și Stajic, ultimul rămas singur cu portarul a șutat, dar balonul a fost din nou parat de Roșiianu.

Oaspeții mulțumiți, gazdele neputincioase

Repriza secundă în prima ei parte a continuat cam în aceași notă cu o ușoară dominare a oaspeților și cu încercări disperate ale „luceferilor” de-a mai modifica ceva pe tabela de marcaj. Însă jocul practicat de ambele formații, a fost modest, de o slabă valoare tehnică. Situațiile care au apărut, în ambele careuri, au fost rezolvate uneori cu intervenții de „gâgă” de-a dreptul comice pentru un spectator neutru. Gazdele mult mai prezente în treimea adversă decât în prima parte a meciului, mai ales după intrarea jucătorilor Meșter și Vinicius , au avut și ele ceva ocazii de-a marca prin cei doi jucători iar spre finalul întâlnirii chiar au exercitat o presiune constantă în treimea adversă. Scorul a rămas însă nemodificat.

Pe Luceafărul o așteaptă o partidă grea, vineri 30 aprilie de la ora 15:00, în fața „tăvălugului” alb-verde de pe Iuliu Bodola care acasă este de neoprit. Iar după ultima etapă „luceferii” trebuie să se pregătească să de-a piept într-o dublă de baraj cu o echipă de Liga a IV-a din județele vecine și care după jocul etalat de formația noastră, în acest moment, s-ar putea să fie o dublă cu mult mai dificilă decât ne-am dori noi.

Luceafărul: Al. Ciută - Fl. Drăgan, R. Novak (46 D. Laza). R. Ștef (78 R. Tirla), Al. Gondor, Al. Jurcuț (55 Șt. Meșter), E. Higyed (62 T. Tamaș), D. Gheban, M. Balogh, F. Stajik, D. Lăsconi (55 L. Vinicius).

Antrenori: Ciprian Dianu, Ioan Pap-Deac.

Progresul: I. Roșiianu - D. Simion, M. Revesz, B. Pașca (62 R. Negreanu), T. Balmoș, M. Parnău (62 S. David), C. Bud (76 Cr. Domnița), A. Zete, M. Gherghel (46 C. Tutuță), R. Lazăr, C. Răduneață (62 Al. Ignat).

Antrenor: Dănuț Sabou

Arbitri: Sorin Vădana (Cluj-Napoca) - Casian Băla (Arad), Cosmin Bojan (Târgu Mureș).

Observatori FRF: Constantin Por (Satu Mare), Dan Costin (Zalău).