Echipa orădeană și-a păstrat locul în Liga a III-a după ce a trecut în dublă manșă de sălăjenii de la Rapid Jibou, cu scorul general de 7-4 la barajul de menținere în eșalonul trei.

 

Prima repriză perfectă pentru „luceferi”

Puștii de la Luceafărul au primit duminică, pe teren propriu, replica echipei Rapid Jibou în a doua manșă a barajului de menținere-promovare și au reușit să iasă învingători după o primă repriză foarte bună și după o a doua destul de ezitantă. Primul gol al partidei l-am notat în dreptul gazdelor, în minutul 15, după o pătrundere a lui Gheban, pe dreapta, care a trimis o centrare aproape la firul ierbii, balonul traversând întreg careul a ajuns în fața lui Meșter care venit din urmă l-a trimis cu sete sub transversala porții oaspeților. În minutul 21, Higyed, aflat în zona centrală, l-a deschis pe dreapta pe Jurcuț care a trimis un lob ușor peste portarul Notigan ieșit în întâmpinare, mingea intrând, parcă agonizant de încet, în plasă, după ce a atins și bara din colțul opus. Doar trei minute au trecut și același Jurcuț mai scutură o dată plasa porții adverse după ce Hotigan a respins în fața sa, în urma unui plonjon spectaculos, un balon trimis puternic spre poartă de Stajic. Astfel „luceferii”, printre stropii destul de deși de ploaie care au început să se reverse, cam de prin minutul 20, au reușit să inunde poarta oaspeților cu trei goluri, după un joc remarcabil, și promiteau un adevărat potop pentru partea a doua a meciului.

 

Ploaie cu goluri vs ploaie cu gheață

Având în față o echipă cu mulți jucători experimentați, unii foști componenții ai echipei Unirea Mirșid (devenită apoi SCM Zalău) cu care promovaseră în eșalonul trei, tinerii jucători ai Luceafărului s-au trezit în postura de a fi dominați la debutul părții secunde după ce în prima parte a jocului sălăjenii s-au apropiat destul de rar de poarta bihorenilor. Abia reluată repriza secundă, de 2 minute, și veteranul C. Pavel, deschis în adâncime, de la limita careului mare, a trimis un șut frumos balonul intrând în plasă aproape de încheietura barelor, scorul devenind 3-1. Oaspeții, mai prezenți în jumătatea adversă, devin tot mai periculoși iar Porumb trimite un nou șut spre poarta gazdelor, balonul, deviat fiind, a mângâiat ușor bara transversală după care a ieşit în corner. Lovitura de colț bine executată l-a găsit destul de liber pe Buda în careu, iar acesta a trimis mingea, cu o lovitură de cap, la o palmă de bara din colțul lung. „Luceferii” revin în joc, iar în minutul 60, Gheban este faultat în careul advers. Lovitura de pedeapsă este transformată cu mult calm de Vinicius pentru 4-1. Doar 5 minute mai trec și, după un șut la poartă a lui Jurcuț parat de portarul Notigan, însă doar în față, unde a apărut căpitanul de echipă Gheban, poate cel mai activ jucător al gazdelor, care, din afara suprafeței de pedeapsă, a trimis spre colțul lung aproape de vinclu pentru 5-1. Se părea că din acel moment conturile erau încheiate, însă nu a fost deloc așa. Experimentații jucători sălăjeni nu au cedat deloc lupta și, în ciuda faptului că toată lumea se aștepta la o cădere fizică a oaspeților în partea a doua a partidei, mai proaspeți parcă, au pus din nou stăpânire pe joc. Astfel, în minutul 76, sub ploaia sâcâitoare care repornise, nou intratul Kallai a reluat o minge în plasă din careu, iar peste alte două minute a găsit din nou spațiul porții bihorenilor cu o frumoasă lovitură de cap, reducând din handicap, scorul devenind 5-3, punând presiune pe jucătorii derutați ai gazdelor. Motive de îngrijorare erau destule în rândurile suporterilor și aparținătorilor acestei echipe fiindcă tinerii „luceferii” mai avuseră în trecut căderi drastice în joc după asemenea momente nefavorabile. Au urmat câteva minute de joc pe contre, fiecare echipă luptând până la epuizare pentru șansa sa. Conturile au fost definitiv încheiate în penultimul minut regulamentar de joc, când Lasconi l-a driblat în afara careului pe portarul Notigan, care s-a hazardat mereu înspre finalul întâlnirii ieșind uneori până la jumătatea terenului, trimițând apoi în poarta goală stabilind astfel scorul final la 6-3 și consfințind rămânerea „luceferilor” în Liga a III-a.

A fost o partidă foarte atractivă datorită numărului mare de goluri și a suspansului oferit de ambele echipe, chiar dacă din punct de vedere tehnic, calitatea jocului a lăsat pe alocuri de dorit. Calitatea jocului a fost influiențată și de ploaia căzută în timpul partidei și care la finalul jocului s-a transformat într-o furtună cu gheață. Spre bucuria noastră, județul Bihor, care după puterea economică între județele țării ar merita o soartă mai bună din punct de vedere fotbalistic, va avea și în viitoarea ediție trei echipe la startul eșalonului trei al fotbalului românesc. Și, cine știe, poate la anul ne vom mândri cu o echipă și în Liga a II-a.

 

Luceafărul Oradea: Al. Ciută - Fl. Drăgan, J. Bonyaa, D. Laza, R. Ștef ('63 R. Toderici) Al. Jurcuț ('75 R. Tirla), E. Higyed ('85 R. Novak), D. Gheban, Șt. Meșter, F. Stajic ('74 T. Tamaș), L. Vinicius ('85 D. Lasconi).

Antrenori: Ciprian Dianu și Ioan Pap-Deac

Rapid Jibou: Ad. Notigan - M. Cheța ('63 M. Bode), I. Blaga, Cr. Turcaș, A. Bene ('73 V. Lazăr), Al. Turcu ('78 R. Sabou), G. Buda ('73 R. Pintea), G. Țiriac, R. Birta ('46 V. Kallai), Fl. Porumb, C. Pavel.

Antrenori: Emil Ionaș și Nicolae Daroti.