Meciurile oficiale ale Luceafărului sunt niște simple antrenamente pentru adversarii acestora din Seria 10 a Ligii a III-a la fotbal. Așa s-a întâmplat și în etapa 15-a, la sfârșitul săptămânii trecute atunci când bihorenii au fost surclasați din nou, 0-5 (0-5), pe propriul teren.

După cum se vede privind rezultatul, echipa din Dej i-a „iertat” în repriza secundă pe tinerii orădeni pregătiți de către Dorin Mudura în rândul cărora și-a facut debutul (al 15-lea în acest sezon) David Maghiar, un mijlocaș central de doar 14 ani. Oaspeții au deschis scorul în minutul 16 prin R. Babiciu, jucător care a finalizat o centrare venită de pe dreapta de la Ștefan Visic, cel care avea să fie omul meciului (0-1). Golgheterul dejenilor și-a început recitalul în minutul 33 și l-a încheiat după 12 minute în care a marcat de 4 ori. La prima reușită a scăpat singur cu portarul Nergheș pe care l-a driblat în lateral după care a finalizat din unghi (0-2). Golurile 3 și 4 le-a marcat într-un interval de 2 minute (39 și 40), din careul mic unde a fost servit excelent de fiecare dată de către francezul Ferhaoui. Ultima reușită a lui, a echipei sale și a meciului, a venit în ultimul minut al primei reprize atunci când a fost stabilit de altfel scorul final (0-5). Au avut și bihorenii câteva șanse de a puncta dar niciodată nu au fost suficienți de exacți. Așadar sezon de toamnă încheiat catastrofal pentru „luceferi” care au acumulat un singur punct în 15 etape. Din păcate câtă vreme situația finaciară nu se va schimba este greu de crezut că situația sportivă va fi diferită din primăvară.

Luceafărul: Ed. Nergheș - Coțolan (78 G. Ardelean), D. Borma, D. Laza, A. Berdea (46 M. Abagiu), D. Sfârlea, Al. Jurcuț - N. Goilean (70 R. Toderici), R. Tirla (86 D. Maghiar), R. Pădurean (70 V. Negruțiu), D. Lăsconi.

Antrenori: Dorin Mudura și Ioan Pap-Deac