Fără victorie în acest an şi cu şanse aproape zero să mai evite ultimul loc, Luceafărul Oradea întâlneşte sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, Sportul Şimleu, o echipă aflată pe locul 6 în seria 10 din Liga III.

Dacă săptămâna trecută tânăra echipă bihoreană n-a putut evita eşecul la Bistriţa (0-2), şimleuanii pregătiţi de orădeanul George Zima au reuşit să se reabiliteze după o perioadă nefastă, învingând cu 3-2 pe Someşul Dej, după ce au revenit de la 1-2. Chiar dacă înfruntă un adversar cu un moral mai bun, "luceferii" speră, totuşi, să spargă gheaţa în acest sezon şi să obţină prima victorie pe teren, pentru că singura înregistrată până acum a fost consemnată la "masa verde", cu CSM Satu Mare. Problema retrogradării directe nu se mai pune pentru gruparea antrenată de Ciprian Dianu şi Ioan Pap-Deac, cele mai slabe echipe din eşalonul trei urmând să dispute, în cel mai rău caz, baraj de menţinere în acest eşalon.

Celelalte meciuri ale etapei a 15-a, programate tot sâmbătă, de la ora 17.00:  SCM Zalău - Gloria Bistrița; Minaur Baia Mare - CSC Sânmartin; Someşul Dej - CSM Satu Mare; Club Atletic Oradea - Progresul Şomcuta Mare.

Clasament - Seria 10

1. Minaur Baia Mare           14           9              2              3              32-18     29

2. SCM Zalău                      14           8              3              3              32-18     27

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

3. ACS CAO  Oradea         14           7              3              4              22-17     24

4. Gloria Bistriţa                  14           7              3              4              24-24     24

5. CSC Sânmartin               14           5              5              4              24-20     20

6.  Sportul Şimleu                14           5              4              5              20-28     19

7. Someşul Dej                    14           6              0              8              24-25     18

8. Progresul Şomcuta Mare 14           4              3              7              23-29     15

9. CSM Satu Mare               14           4              3              7              19-25     15

10. Luceafărul Oradea          14           1              2              11           13-29     5