Ascensiunea voleiului juvenil orădean din ultimii ani are la bază două elemente: talentul şi valoarea unei generaţii de excepţie, tinerii voleibalişti orădeni demonstrându-şi valoarea atât la întrecerile naţionale de volei, cât şi la cele de beach-volley, dar şi profesionalismului şi dăruirii unui antrenor, prof. Rodian Achimescu, pentru care voleiul înseamnă totul, un antrenor care respiră şi trăieşte doar atunci când este în mijlocul băieţilor, pe care i-a dus de patru ori consecutiv la turneele finale. După ce a jucat ani buni pe scena Diviziei A, la Craiova şi Ştei, prof. Rodian Achimescu a venit la Liceul cu Program Sportiv Bihorul în 1993, preluând una din clasele de volei. De-a lungul celor 13 de activitate ca antrenor, a pregătit echipe de juniori de toate nivelele, doar într-un singur an (2000) pregătind echipa de junioare II a liceului orădean. Performanţele deosebite obţinute pe parcursul ultimilor patru ani, cu calificări în serie la turneele finale, n-au rămas fără ecou, astfel că, din septembrie, cel mai galonat antrenor orădean al ultimului deceniu, la nivel de juniori, va conduce Centrul Olimpic de Volei junioare din Baia Mare. - Aţi fost numit antrenorul al lotului olimpic de junioare II al României. Din câte ştiu, nu este prima dată când vi s-a propus acest lucru. - Într-adevăr, prima propunere am primit-o acum doi ani, când ar fi trebuit să preiau Centrul Olimpic de la Dej, pentru juniorii I, împreună cu colegul meu din Topliţa, Ovidiu Macarie. Atunci am ezitat, pentru că era vorba şi de cariera viitoare a fiului meu (n.r. - Andrei Achimescu, căpitanul echipei de volei juniori II LPS Bihorul), iar apoi am refuzat. În luna mai a acestui an, a venit propunerea, din partea dlui Gheorghe Vişan, preşedintele Federaţiei Române de Volei, de a prelua lotul olimpic de fete de la Baia Mare. Gândindu-mă că e o oportunitate de a face performanţă şi nemaifiind vorba de fiu-meu, am acceptat, urmând să intru în pâine de la 1 septembrie. Şi a mai fost ceva: m-am simţit onorat să fiu primul antrenor din Oradea numit la conducerea Centrului Olimpic şi de Excelenţă. - Care vor fi atribuţiunile unui antrenor de lot? - O să am în pregătire lotul de cadete (90-91), cu care am ca obiectiv pe termen scurt medalia de aur la Campionatul Naţional şi, pe termen lung, calificarea la Olimpiada din 2012. Voi fi principal şi la echipa de senioare din Baia Mare, care activează în A2, unde obiectivul este promovarea în primul eşalon, în decurs de doi ani. - Cum e să pleci dintr-un loc unde ai cunoscut satisfacţii mari în activitatea profesională? - Regret că mă despart de Oradea, de echipă, de colegele de catedră de la LPS, de susţinători şi de suporteri, dar în special de acest om deosebit care m-a ajutat enorm de-a lungul carierei de antrenor, directorul Liceului cu Program Sportiv Bihorul, prof. Gheorghe Bulc. Pe această cale, doresc să-i rog pe toţi cei apropiaţi să-mi înţeleagă decizia, faptul că am acceptat provocarea de a face performanţă, aşa cum am făcut-o de fiecare dată. Sper din tot sufletul să nu-i dezamăgesc. - Este un "adio" sau doar "la revedere"? - Sper ca, în viitor, să revin în Oradea şi să pot să aduc alte rezultate la fel de bune cum au fost cele din perioada 2003-2006. Luarea unei decizii n-a fost uşoară, a trebuit să mă gândesc bine la ce las în urmă. De abia aştept să vin în Oradea, să mă întâlnesc cu suporterii, dar va fi şi foarte interesant să vin din postura de antrenor al unei echipe adverse. Cu siguranţă, este doar o despărţire temporară, nu una definitivă.