Din ediţia 2020/2021, Liga 1 va avea 16 echipe la start, așa cum s-a vehiculat în ultimele zile. Conform digisport.ro, 13 dintre cele 14 cluburi din Liga 1 au cerut FRF trecerea la sistemul cu 16 echipe.

Singurul club care s-a opus modificării a fost FC Botoșani. Va urma cât mai repede un Comitet de Urgență în care această variantă să fie aprobată. Mai mult, săptămâna viitoare va avea loc un nou Comitet Executiv, în care s-ar putea decide schimbări importante și la nivelul Ligii 2. În Comitetul de Urgență se va stabili ce echipă va disputa barajul cu Mioveni, clasată pe locul trei în Liga 2. Cel mai probabil, va fi vorba despre ultima clasată din Liga 1, adică ori Chindia, ori Dinamo. Astfel, din ediția viitoare, și Liga 2 ar putea să se desfășoare în sistem cu play-off și play-out. În ceea ce privește sezonul viitor din prima ligă, se va continua ca până acum, cu play-off și play-out. Primele șase echipe vor juca în play-off, în sistem tur-retur. Ultimele zece vor disputa play-out-ul, doar o singură partidă fiecare cu fiecare. Conform variantei propuse, primul loc din play-out va juca un baraj pentru cupele europene cu ultima clasată din play-off.

Ultima oară când Liga I a avut 16 echipe a fost în sezonul 2005-2006.