Mai multe secţii la Bihorul Beiuş?
Anul 2005 a fost bun, în ansamblu, pentru sportul beiuşean: echipa de fotbal C.F. "Bihorul" Beiuş a terminat Campionatul 2004-2005 al Diviziei C în prima parte a clasamentului şi returul ediţiei 2005-2006 pe locul XII, karatiştii juniori au obţinut mai multe medalii la "Naţionalele" de la Braşov, iar tinerii handbalişti şi-au continuat evoluţia în Campionatul Naţional de Juniori.
Bilanţul activităţii Asociaţiei Sportive "Bihorul" a fost făcut cu prilejul şedinţei Consiliului municipal Beiuş de miercuri, 21 decembrie. Din raportul prezentat de dl ing. Viorel Iuhas, preşedintele clubului, am aflat că în anul 2005, de la bugetul local, a fost alocată suma de 900 de milioane lei vechi pentru sport, la care se adaugă alte 72 de milioane din sponsorizări, majoritatea banilor îndreptându-se spre divizionara C "Bihorul". La sumele menţionate trebuie adăugate şi alte forme de susţinere a fenomenului sportiv local: asigurarea transportului la diverse competiţii şi angajarea unora dintre fotbalişti la diverse firme din oraş.
Cât priveşte locul XII ocupat de echipa de fotbal la finele turului, viceprimarul Viorel Iuhas a precizat că acesta este rezultatul unei finanţări, totuşi, "subţiri" a clubului, în comparaţie cu alte competitoare, dar şi a arbitrajelor adeseori potrivnice. Viorel Iuhas a lăudat, însă, evoluţia jucătorilor beiuşeni, precizând că aceştia au luptat cu ardoare, meci de meci, pentru culorile clubului, ceea ce îl îndreptăţeşte să spere că finalul de campionat va găsi C.F. Bihorul Beiuş pe unul din primele şase locuri ale clasamentului.
Despre juniori, numai cuvinte de laudă, micii fotbalişti beiuşeni terminând turul ca lideri!
Primarul Nicu-Silviu Odobasianu a propus ca, de la anul, numărul secţiilor Asociaţiei Sportive "Bihorul" să crească, urmând să fie adăugate unele noi: dans sportiv, karate, eventual handbal şi atletism.
La finalul discuţiilor, consilierul municipiului, Ioan Galea, a solicitat conducerii asociaţiei să se preocupe mai mult de revigorarea sportului de masă, prin continuarea organizării unor competiţii precum campionatul de fotbal interstrăzi şi prin iniţierea unora noi, pentru copii, dar şi pentru cei mai înaintaţi în vârstă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.