Fără nici un punct acumulat după 15 etape disputate în Liga Națională, handbaliștii de la CSM Oradea vor să arate altfel în sezonul de primăvară, astfel că vor reveni la antrenamente cu o lună înaintea primului joc oficial.

Pasionații acestui sport din zona Crișanei, deși au visat la acest moment în care favoriții lor să activeze pe prima scenă a handbalului românesc, cu siguranță nu s-au gânduit că situația va fi atât de complicată după 15 runde disputate. Încropită pe ultima sută de metri și cu antrenori lipsiți de experiență la acest nivel, CSM Oradea a pierdut joc după joc în actuala ediție a Ligii Naționale. Acum, pentru a încerca să îndrepte cât de cât corabia, Cosmin Liberț, antrenorul principal al echipei, a decis ca jucătorii să revină la antrenamente începând de vineri, 6 ianuarie. Acestea se vor desfășura exclusiv pe plan local, urmând ca pregătirea să fie efectuată atât în sala de joc, cât și în sala de forță, la Arena Antonio Alexe. CSM Oradea se află la nu mai puțin de 13 puncte distanță de SCM Poli Timișoara, clasată pe locul al 12-lea, poziție care asigură evitarea retrogradării directe. Așadar, bihorenii vor avea practic o misiune imposibilă în tentativa lor de a rămâne pe prima scenă a handbalului românesc. La acest moment, orădenii ocupă locul al 14-lea, ultimul în Liga Zimbrilor, fără niciun punct acumulat în această ediție de campionat. Primul meci oficial din sezonul de primăvară este programat sâmbătă, 4 februarie, atunci când la Arena Antonio Alexe va veni CSM Constanța, a doua clasată în Liga Națională. De notat că este posibilă devansarea meciului de acasă cu Dinamo București, liderul solitar al campionatului, inițial programat pentru data de 4 martie. Există această posibilitate, deoarece bucureștenii sunt angrenați în cea mai puternică întrecere europeană, Liga Campionilor. În măsura în care vor surveni modificări de program, vom reveni cu o informare în acest sens.