Meciul de la Leverkusen, reeditarea finalei de acum doi ani
Cea mai atractivă competiţie fotbalistică a echipelor de club, UEFA Champions League, programează, în această seară meciurile din grupele A, B C şi D, care vor încheia prima etapă a grupelor. La fel ca şi în grupele E-H, microbiştii vor avea parte de jocuri interesante, în care pot urmări evoluţiile unor fotbalişti de clasă, unii dintre ei consacraţi, alţii stele în devenire. Lecturând componenţa grupelor, iese în evidenţă echilibrul grupelor A, respectiv C, nu mai puţin de şase dintre echipe fiind fost deţinătoare ale Ligii Campionilor. Duelul serii pare să fie cel de la Leverkusen, partidă care reeditează finala competiţiei din urmă cu doi ani, atunci victoria revenind madrilenilor. Ce va fi astă-seară, rămâne de văzut, oaspeţii având un nou tehnician, dar şi câţiva jucători aduşi în intersezon, cele mai sonore nume fiind cele ale lui Michael Owen (ex-Liverpool) şi Walter Samuel (ex-AS Roma). Şi meciul de la Amsterdam poate fi catalogat drept derby, fiind cunoscută rivalitatea dintre formaţiile italiene şi olandeze, acestea din urmă fiind mari furnizoare de jucători grupărilor din Peninsulă, ultimul caz celebru fiind transferul suedezului Zlatan Ibrahimovici de la Ajax la "Bătrâna Doamnă". Având aceeaşi oră de start, 21,45, iată şi programul celor opt jocuri din această seară:
Grupa A: FC Liverpool - AS Monaco; arbitru: Frank De Bleeckere (Belgia);
Deportivo La Coruna - Olympiakos Pireu; arbitru: Terje Hauge (Norvegia)
Grupa B: Bayer Leverkusen - Real Madrid (partidă transmisă, în direct, de Pro TV); arbitru: Graham Poll (Anglia); AS Roma - Dinamo Kiev; arbitru: Anders Frisk (Suedia);
Grupa C: Ajax Amsterdam - Juventus Torino; arbitru: Urs Meier (Elveţia); Maccabi Tel Aviv - Bayern M?nchen; arbitru: Stephen Bennett (Anglia);
Grupa D: Fenerbahce Istanbul - Sparta Praga; arbitru: Lucilio Cardoso Batista (Portugalia); Olympique Lyon - Manchester United arbitru: Wolfgang Stark (Germania).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.