Baza Sportivă Viitorul Ștei a găzduit a treia ediție a „Memorialului Gheorghe Bat”, plecat prea devreme la cele veșnice, în urmă cu cinci ani, la vârsta de doar 44 de ani, una la care dorea să înceapă o altă etapă a vieții, conform planurilor divulgate celor mai apropiați prieteni.

Dacă primele două ediții ale „Memorialului Gheorghe Bat” au avut loc succesiv la Ștei, în 2018 și 2019, la Baza Sportivă Viitorul, datorită implicării unui om cu un suflet de excepție, colonelul în rezervă Remus Indrei, fost coleg, dar mai ales prieten, cu Ghiță, așa cum îl alintau cunoscuții, ediția a treia a fost organizată doar în acest an din cauza pandemiei care s-a abătut asupra planetei noastre. Un sprijin consistent a fost dat de șeful Postului de Poliție Pietroasa, Raul Rotar, un alt prieten bun a lui Ghiță, ca și finul acestuia, Simion Nicu Nica, împreună cu fiul său Șerban. Născut la 11 aprilie 1973, Gheorghe Bat a fost un mare iubitor de sport, practicând fotbalul în mod organizat la echipele Oțelul Ștei și Biharea Vașcău în campionatele organizate de AJF Bihor, dar și, datorită meseriei alese, cea de polițist, în cadrul anumitor competiții organizate în cadrul MAI la echipele IPA Bihor și IPA Beiuș.

Succese pe dreptunghiul verde

A jucat fotbal aproape de meleagurile natale, originar fiind din Rieni, cu primii pași pe dreptunghiul verde făcuți la oțelarii șteieni, după care a făcut mutarea lângă „Apa Boiului” de unde s-a retras din activitate în 2007. Totuși, concomitent a jucat fotbal pe teren redus în componența echipelor IPA Bihor și IPA Beiuș, unde a avut nenumărate satisfacții alături de niște colegi la care a ținut foarte mult. Intrat în poliție în anul 1994, Ghiță, cum îl alintau prietenii, a jucat primul meci în echipa IPA Bihor în anul 1997, participând la nenumărate turnee interne și internaționale. Astfel, în postură de vârf de atac, în iunie 2000 a participat la Campionatul Mondial al Polițiștilor la turneul organizat în Ancona, Italia, unde IPA Bihor s-a clasat pe locul doi din 62 de echipe participante. În noiembrie 2010 a obținut locul unu la Campionatul European al Polițiștilor din Belgia, organizat în orașul Lommel, cu echipa IPA Regiunea 1 Bihor. În 2014 a obținut locul unu la faza zonală pe țară în cadrul MAI, la turneul organizat la Arad, câștigându-și dreptul de a participa la faza națională de la Izvorani, în luna august, unde a ocupat poziția a patra. Cu cele două echipe la care a evoluat a avut o participare constantă la turnee organizate, de-a lungul anilor, în Italia, Olanda și Belgia. În cadrul IPJ Bihor a obținut cu echipa IPA Beiuș titlul de campion în anii 2014, 2015, 2016, 2017. La campionatul zonal din Depresiunea Beiușului, organizat în Ștei, la Baza Sportivă Viitorul, a fost component a echipelor IPA Beiuș și Elefanții Ștei, deoarece nu a vrut să trădeze nici colegii polițiști, dar nici prietenii cu care jucase la Ștei și în Vașcău.

Momente solemne

La finalul săptămânii trecute la Baza Sportivă Viitorul Ștei a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de preotul paroh Adrian Suciu, care a ținut și un cuvânt de învățătură. La aceste momente solemne, cât și pe toată durata turneului, au participat autoritățile locale, reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, dar și câțiva consilieri locali, iar printre multele personalități care au luat parte la acest eveniment am remarcat prezența consilierului județean Dorin Traian Boca, a generalului (r) Liviu Popa și a dr. Sorin Vesa.

Momente festive

Chiar înaintea începerii meciurilor, colonelul în rezervă Remus Indrei împreună cu  Daniel Fărcuț, alias „Diego”, au premiat primarul orașului Ștei, ing. Iulian Balaj, cu o „Diplomă de Merit, pentru sprijinul și susținerea acordată în organizarea Campionatului de Fotbal, Memorialul Gheorghe Bat”, precum și un tricou personalizat, același tratament fiind primit și de fostul internațional Sandu Boc. Câte un tricou personalizat a fost oferit viceprimarului orașului Ștei, ec. Marius Cioară, generalului (r) Liviu Popa, dr. Sorin Vesa, generalului (r) Terente Merce.

O ediție reușită

Această a treia ediție, a cărei lovitură de începere a aparținut fostului internațional Sandu Boc, a fost o adevărată reușită atât prin numărul mare de echipe participante – Piața Bihoreană, Diego SKY Salonta, IPA Beiuș, Elefanții Ștei, IPA Moneasa, IPA Lipova, clasate la final în această ordine – cât  și meciurilor de o calitate aparte. În finala mică, beiușenii au învins șteienii cu 3-1, prin golurile marcate de O. Pașca, Dorin Boca și Vlad Corb, respectiv de „veșnic tânărul” Voicu Popa, în timp ce în finala mare orădenii s-au impus în fața salontanilor cu 5-0, prin reușitele lui Adrian Moisa (2), Bogdan Ferariu (2) și Mădălin Popa (1). După acest turneu toți jucătorii au socializat la o masă comună unde s-au și pus bazele viitorului memorial care se va desfășura anul viitor.