Mentalitate de amatori pentru baschetbaliști - Au pierdut a 6-a finală de cupă
CSM CSU Oradea a pierdut a 6-a finală de Cupa României la capătul unei partide în care CSO Voluntari a jucat practic doar trei sferturi de meci, scor 65-72 (16-0, 14-23, 18-27, 17-22). Inexplicabilă atitudinea campioanei în fața unei echipe care s-a format practic de la 0 chiar înaintea acestui sezon și căreia nu i se dădeau mari șanse la cucerirea trofeului.
Atitudine și mentalitate de amatori, astfel putem descrie prestația unei formații care în semifinale învinsese cea mai în formă echipă a campionatului, pe U BT Cluj chiar la ea acasă, iar în finală, cu singurul trofeu care-i lipsește pe masă, a cedat total inexplicabil după un prim sfert excepțional pe care l-a câștigat, incredibil, cu 16-0. E de-a dreptul rușinos să fii învins de o echipă nou înființată care a început să joace, practic, doar din sfertul al doilea, de la 0-18. Ultimele transferuri ale orădenilor, Holt și Green, jucători aduși pentru a suplini plecarea lui Richard, au marcat împreună doar 3 puncte, iar asta poate spune destul de multe despre valoarea sportivă a celor doi. Da, păstrarea lui Richard reprezenta un efort financiar important pentru club, dar acel jucător era într-adevăr baschetbalist, iar asta o arată și la noua sa echipă pentru care evoluează în acest moment. Iar când ai noștri patru români autentici, exceptându-l pe naturalizatul Watson, utilizați de către Cristian Achim în această finală marchează doar 13 puncte, iar ai lor 3 înscriu 39, dintre care 20 reușite de Marcu Badiu, omul meciului, nu lasă loc de prea multe comentarii. Apoi în ceea ce privește punctul forte al ilfovenilor, aruncarea de la distanță, este de neînțeles cum nu pot fi găsite soluții pentru a fi blocată câtă vreme ești perfect conștient de această calitate pe care o deține adversara... Dacă Oradea a transformat doar 7 aruncări din 22 de încercări, Voluntariul a terminat cu 15 coșuri din 35 de tentative. Un alt aspect care în mod ciudat nu i-a ajutat pe roș-albaștri a fost rotația. Chiar dacă Achim a utilizat 11 jucători din cei 12 trecuți pe foaia de joc, acest aspect nu a contat în fața celor 9 utilizați de către Sasha Ocokolic pe parcursul partidei.
Campioana, bătută de o nou-promovată
În ceea ce privește desfășurarea partidei, Oradea a început excepțional, reușind să câștige primul sfert cu 16-0, un rezultat incredibil pentru acest nivel. Apoi s-a dus la 18-0 și totul părea a fi o simplă formalitate, ținând cont de ceea ce arătaseră roș-albaștrii în repriza secundă a semifinalei cu Clujul. N-a fost însă deloc așa. Voluntariul a marcat primele puncte abia după aproape 12 minute, iar acel moment a reprezentat practic începutul sfârșitului. Minut după minut și coș după coș, formația ilfoveană a revenit treptat în meci, pentru ca în minutul 24, în sfertul 3, să preia pentru prima dată conducerea (36-34). Au urmat 6 puncte consecutive înscrise de orădeni în următorul minut și acela a fost ultimul moment în care elevii lui Cristi Achim s-au mai aflat în avantaj (40-36 în minutul 25). Din minutul 26 și până la final, indiferent de strategie și de timpii de odihnă solicitați, CSM CSU Oradea n-a putut să mai facă nimic pentru a împiedica succesul, până la urmă meritat, al CSO Voluntari. Acestea au fost principalele repere ale celei de-a 6-a finale pierdute de către orădeni din 6 jucate, ultimele 4 fiind consecutive.
CSM CSU Oradea: Holt 2 puncte, Watson 8, T. Fometescu 10 (2×3p), Valeika 4, Zekovic 11 (1×3p), Vl. Marinău, Broussard 16 (2×3p), Petrescu, Green 1, Nicolescu 3 (1×3p), N. Markovic 10 (1×3p). Antrenor: Cristian Achim.
CSO Voluntari: Hickey 17 puncte (4×3p), Badiu 20 (4×3p), Barro 1, Moldoveanu 19 (4×3p), Lee 2, McCarty, Gîrbea, Joseph 10 (2×3p), Djuric 3 (1×3p). Antrenor: Sasha Ocokolic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.