Din vara anului 2000, fotbalul salontan a dus o permanentă luptă pentru supravieţuire, datorită faptului că a beneficiat de o susţinere financiară foarte redusă din partea factorilor locali. În aceste condiţii, conducerea clubului Olimpia nu şi-a propus obiective îndrăzneţe, mulţumindu-se cu creşterea jucătorilor din propria pepinieră şi lansarea lor spre eşaloanele superioare, Dorin Mihuţ fiind cel mai bun exemplu în acest sens. În mai puţin de trei ani, salontanii şi-au clădit o echipă competitivă, care s-a luptat de la egal la egal pentru promovare, pierzând "la mustaţă" barajul de accedere în Divizia C. După doar un sezon însă, salontanii au savurat gustul succesului, iar actualmente îşi propun obiective care acum câţiva ani păreau doar vise. Dispunând de condiţii moderne de pregătire, sprijin logistic şi material, acestea pot transforma clubul într-unul din centrele importante ale fotbalului românesc. Aflat la cârma formaţiei alb-albastre în cele mai agitate perioade, Liviu Codre a reuşit să menţină Olimpia pe linia de plutire, chiar dacă, în mai multe rânduri, s-a aflat aproape de a arunca prosopul. Fostul conducător, în prezent vicepreşedinte al grupării salontane, a fost interlocutorul nostru într-o discuţie despre performanţa obţinută de clubul salontan. - Fotbalul salontan a traversat o perioadă zbuciumată, plină de greutăţi şi deseori aproape de desfiinţare. A găsit acum "luminiţa de la capătul tunelului"? - Am reuşit să promovăm, asta contează, şi mă bucur foarte mult de faptul că echipa se află în prezent pe baze stabile din punct de vedere financiar. - Barajul pierdut în 2003 i-a sensibilizat cumva pe conducătorii oraşului? - Eşecul acela, dar mai ales faptul că aleşii locali au văzut potenţialul de care dispune echipa, i-a făcut pe membrii Consiliului Local să întindă o mână de ajutor, nu doar fotbalului, ci şi sportului, prin alocarea a 3% (însă nu mai puţin de 300 de milioane lei) din bugetul oraşului pentru sprijinirea activităţilor sportive salontane. Pe lângă aceasta, am primit şi promisiuni că municipalitatea se va implica şi în modernizarea bazei sportive, care s-a aflat într-o stare avansată de degradare. - Aţi început sezonul cu gândul la promovare, totuşi, la un moment dat, părea că beiuşenii vă vor "sufla" campionatul. Cât a contat victoria din ultima etapă a turului, obţinută pe terenul liderului, în ecuaţia promovării? - Consider că cele trei puncte obţinute la Beiuş, în ultima etapă, au însemnat momentul psihologic al campionatului. Băieţii au dat dovadă de o tărie de caracter şi ambiţie exemplare, reuşind să întoarcă soarta meciului, ce părea pierdută cu un sfert de oră înainte de final. Acel succes, de şase puncte, a însemnat practic câştigarea campionatului. Am rămas aproape de lider, iar în urma returului fără greşeală, am reuşit să ne impunem clar, încă înainte de jocul direct, din ultima etapă. - Din lotul cu care Olimpia a început campionatul, au rămas la final mai puţin de jumătate dintre fotbalişti, echipa fiind serios remaniată în pauza de iarnă... - Echipa s-a întărit în iarnă prin venirea câtorva jucători cu experienţă, cum sunt portarii Petre şi Ionuţ sau fundaşul Hal?sz şi cooptarea în lot a mai multor fotbalişti tineri de perspectivă (Giura, Olari, Ianc şi internaţionalii maghiari Demj?n şi Gendur), alături de care localnicii Ţârlea, Pavel sau Ţirban s-au integrat perfect în angrenaj. Simbioza aceasta, îmbinând experienţa "veteranilor" şi dorinţa de afirmare a "mânjilor", reprezintă meritul antrenorilor Dobai şi Ateşan, a căror misiune n-a fost deloc uşoară în construirea unei formaţii închegate, care a crescut în joc de la o etapă la alta, demonstrând că merită să evolueze într-un eşalon superior. - Ce simţiţi acum, când situaţia clubului este stabilă, fără a fi preocupaţi de grija zilei de mâine? - Mă bucur că eforturile mele şi ale celor care m-au sprijinit, în cele mai dificile momente, n-au fost în zadar. Am reuşit să ţinem în viaţă fotbalul salontan care, prin implicarea unor oameni de fotbal, are acum şansa de a cunoaşte succese fără precedent. Dacă voi fi util, voi continua să sprijin clubul cu munca şi cunoştinţele mele, însă dacă nu vor mai avea nevoie de mine, voi părăsi fotbalul cu capul sus şi cu satisfacţia unui vis împlinit: acela de a nu lăsa fotbalul salontan să moară.