Mihai Dringo a revenit pe podium - Ateltul orădean, al doilea în Polonia
Atletul orădean își continuă prestațiile pozitive din acest an reușind să se claseze pe locul al doilea în cadrul unui concurs internațional desfășurat în Polonia. Sportivul legitimat la CSU CSM Oradea a cucerit argintul probei de 400 metri plat la World Athletics Bronze Tour Memorial „Wieslava Maniaka”, de la Szeszcin.
După prestația sub așteptări de la Campionatele Europene de atletism desfășurate recent la Munchen, sportivul pregătit de către antrenorul Robert Olah a reușit performanța de a termina pe locul al doilea proba de 400 metri din Polonia cu timpul de 45,97 secunde. Mihai Dringo a stabilit patru recorduri naționale pe parcursul anului calendaristic 2022, este campion național de seniori și U23, dar și campion balcanic în proba de 400 metri. De asemenea, acesta s-a clasat pe locul al doilea în proba de 200 metri la seniori, fiind campion național U23. Următoarea competiție la care va lua startul ateltul orădean este World Athletics Silver Tour, întrecere care se va desfășura la Rovereto (Italia), marți, 30 august.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.