Pe un teren aproape imposibil, Minaur Baia Mare, s-a impus sâmbătă, cu scorul de 3-1 în fața orădenilor și are un avans de șase puncte în clasament. Astfel băimărenii respiră cu ceva mai ușurați, după ce au luat o opțiune serioasă pentru ocuparea primei poziții, la final, în clasament.

Apărarea compartimentul nevralgic

Derby-ul dintre primele clasate a Ligii a III-a, seria a X-a, din etapa a doua a play-off-lui, s-a desfășurat pe un teren care a semănat mai degrabă cu o plantație de orez. După ploile abundente din ultimele zile suprafața de joc de pe ”Viorel Mateianu” a fost afectată serios. Jucătorii celor două echipe fiind nevoiți să recurgă la adevărate exerciții de echilibristică încă din startul jocului. Pe terenul ud mingea lua uneori traiectorii ciudate punând jucătorii celor două echipe în situații de-a dreptul caraghioase. Dacă în prima parte a jocului, atât timp cât a permis suprafața de joc, bihorenii au combinat parcă cu ceva mai bine pe teren, în actul secund au cedat inițiativa și au trebuit să se recunoască din nou învinși în fața băimărenilor. Și de această dată punctul nevralgic al echipei a fost linia apărării, altădată compartimentul ei forte. Trebuie să mai adăugăm că nici portarul Barabaș nu a prins tocmai o zi fastă în această întâlnire.

Bihorenii mai activi în prima parte

Prima ocazie clară de gol le-a aparținut orădenilor atunci când, în minutul 5, Gunie a pătruns curajos pe centru printre fundașii adverși și aflat în poziție de aproape singur cu portarul a încercat să plaseze balonul sub bară, însă R. Băilă a reușit să respingă, în extremis, peste transversală. Abia în minutul 14 au reușit gazdele, pentru prima dată, să pericliteze cu adevărat poarta oaspeților. După o lovitură liberă bătută în careu, V. Chinde, a trimis cu capul o minge care se îndrepta spre rădăcina barei, dar care a fost respinsă de Barabaș cu podul palmei. Scorul a fost deschis de gazde în minutul 18, atunci când după o lovitură de colț nefructificată de alb-verzi, balonul a fost respins până în partea stângă. De aici a urmat o centrare în careu unde Stanciu, mult prea liber, și-a permis o preluare largă, a întors balonul pentru Sg. Ciocan care a șutat sec, mingea luând avânt pe gazonul îmbibat de apă s-a oprit în plasa oaspeților pentru 1-0. Egalarea a survenit în minutul 36 după o lovitură de colț bine bătută de C. Jurj, în centrul careului, de unde D. Stan s-a înălțat imperial dintr-un buchet de jucători și a trimis balonul cu capul sub transversală, stabilind scorul pauzei la 1-1.

Gazdele mai eficiente

După pauză gazdele au controlat în general ostilitățile pe teren, parcă mai acomodați cu suprafața de joc care a devenit și mai anevoioasă. Astfel, în minutul 61, Gh. Gondiu a trimis o centrare lungă de pe partea dreaptă, iar C. Stanciu, beneficiind de un marcaj boem al fundașilor alb-verzi, a plasat balonul lângă bara din stânga lui Barabaș, Minaur preluând din nou conducerea. Jocul lipsit de cursivitate, din cauza bălților de apă, a oferit puține faze clare de-a înscrie și de o parte și de alta. Totuși minerii s-au desprins decisiv în minutul 79, când după o bâlbă a lui Barabaș cu largul concurs al fundașilor orădeni, balonul a fost respins în mod nefericit de piciorul unui fundaș la 7-8 metri de poartă de unde A. Văsălie a catapultat mingea sub bară stabilind scorul final la 3-1. Băimărenii, dacă nu mai buni, s-au dovedit mai eficienți pe ansamblul jocului și au câștigat pe merit și cea de-a treia întâlnire cu orădenii din această ediție de campionat.

Pentru CAO urmează pe teren propriu, un alt derby, cel local, în compania bihorenilor de la Lotus Băile Felix, sâmbătă 16 aprilie, de la ora 17:00.

Marcatori: Sergiu Ciocan 18, Ciprian Stanciu 61, Alin Văsălie 79/Daniel Stan 36
Minaur: R. Băilă – D. Simion, G. Oiță, C. Jucan, R. Lazăr, M. Donca, R. Gneba, Sg. Ciocan (81 D. Matei), V. Chinde, C. Stanciu (81 R. Rus), Gh. Gondiu (75 A. Văsălie).

Antrenor. Ciprian Danciu
CAO: Ad. Barabaș – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, M. Kovacs – R. Ardelean (73 D. Marina), G. Cherman – R. Gunie, I. Mihai, Fl. Chitaș (81 Ad. Popa) – Sg. Jurj.

Antrenori: Florin Fărcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe

Arbitri: Marius Chioran (Florești – Cluj) – Robert Mereș (Cluj-Napoca), Csaba Antal (Baciu – Cluj). Observatori: Ioan Orosfoian (Tg. Mureș) și Sergiu Neichi (Satu Mare).