Minaur Baia Mare – Luceafărul Oradea -E nevoie de șansă pentru un rezultat pozitiv
Echipa bihoreană pregătită de către Dorin Mudura va avea o misiune imposibilă pe terenul principalei favorite la promovarea în Liga a II-a, din Seria 10 a Ligii a III-a. Jocul contând pentru etapa a II-a a campionatului se va desfășura mâine, cu începere de la ora 17.00, pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare unde intrarea spectatorilor va fi liberă, evident cu repsectarea protocolului sanitar.
Conform mai multor analize de specialitate din presa sportivă, Minaur Baia Mare pare a avea prima șansă în disputa pentru promovarea în eșalonul al doilea. Debutul de sezon perfect, cu trei victorii din tot atâtea posibile (două în cupă, una în campionat), face ca Minaur să se afle pe acel traseu pe care microbiștii băimăreni și-l doresc pentru echipa de suflet. Păstrarea în linii mari a lotului de jucători din sezonul trecut cărora li s-au adăugat mai mulți fotbaliști de la FC Recea, echipă desființată după retrogradarea din Liga a II-a, dar și cu Vasile Miriuță pe banca tehnică sunt argumente puternice pentru a credita Minaur cu prima șansă la promovare. În schimb, de partea cealaltă, formația bihoreană, care are probabil cel mai tânăr lot de jucători din această serie a Ligii a III-a, alcătuit cu preponderență din fotbaliști localnici, își propune să aibă evoluții cât mai bune care în cele din urmă să producă rezultate care să îi permită evitarea retrogradării.
În prima etapă de campionat, Minaur s-a impus 3-1 (1-1) în deplasare cu Someșul Dej în timp ce Luceafărul a obținut o remiză (1-1) încurajatoare pe propriul teren în compania echipei Sportul Șimleu Silvaniei. În precedentele două confruntări directe, singurele dintre cele două echipe, maramureșenii s-au impus de fiecare dată, 5-1 la Baia Mare și 1-0 la Sânmartin, în ediția trecută de campionat. Așadar, calculele hârtiei nu oferă prea mari șanse la un rezultat pozitiv pentru echipa bihoreană, dar fotbalul este sportul în care, uneori, „buturuga mică răstoarnă carul mare”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.