Minutul 91 şi ceva
Emeric Jenei, fost selecţioner, consilier tehnic la FC Oradea: "Pot să spun doar că astăzi (n.n. - sâmbătă) a fost un meci slab, o luptă oarbă, iar Oradea a pierdut dintr-o greşeală capitală a lui Mihuţ. Fără ea, alta era soarta partidei. Regret că jocul nu s-a ridicat la nivelul cerinţelor Diviziei A".
"Lipsa experienţei îşi spune cuvântul (Ionuţ Popa, antrenor principal, FC Oradea): "Pentru ca o echipă să câştige un meci, un antrenor trebuie să aibă noroc şi jucătorii să înscrie goluri. Noi ne-am bătut singuri. Dacă nu era greşeala lui Mihuţ, fără modestie, la Timişoara (n.n. - "Poli" AEK) avea viaţă şi mai grea în această partidă, apoi a venit altă greşeală şi s-a înscris al doilea gol. Cred că lipsa de experienţă îşi spune cuvântul şi, iată, facem nişte gafe care ne costă foarte mult. E a patra partidă şi nu cred că este cineva care să spună că FC Oradea n-a jucat. Am jucat fotbal, dar deja mă enervează să văd că echipa joacă şi pierde. Acum prefer un joc pragmatic şi urât, dar să câştigăm. Fritea a jucat bine, a adunat, cum se zice, jocul, a avut câteva acţiuni de contraatac în ambele reprize, de altfel, eu sunt mulţumit de toţi jucătorii, inclusiv de Mihuţ, chiar dacă a gafat, după aceea (şi înainte), el s-a dăruit jocului şi mă mulţumeşte că echipa joacă şi că toţi vor ceva. Sunt supărat că am pierdut şi nu cred că am meritat aşa ceva. Am vrut să iuţesc jocul pe părţile laterale, l-am introdus pe Lungan, cel mai rapid jucător al nostru, în locul lui Naidin şi credeam că sunt inspirat. Keşeru a jucat foarte bine. Înainte de a veni la stadion, în timp ce bea un ceai dintr-un pahar, l-a strâns mai tare şi s-a spart. Mi-am zis, acuma dă gol. Ne dorim mult să câştigăm, dar sunt conştient că avem mulţi jucători care vin din divizia B şi e mai greu. Munteanu a riscat să joace cu o întindere, nu e încă refăcut complet, poate juca doar 20-30 de minute. Stanciu, din spate, ordonează aşezarea jucătorilor şi construcţia jocului! Este un jucător care vorbeşte (n.n. - comunică şi organizează) şi cred că noi am avut nevoie de asta. Sper să nu mai avem probleme medicale. În aceste două săptămâni de pauză (n.n. - meciurile "naţionalei" cu Luxemburg şi Danemarca din cadrul preliminarilor CE - 2004) vom recupera toţi accidentaţii şi vom încerca să câştigăm următoarea etapă. Dacă nu, abia atunci e bai, dacă nu câştigăm cu Alba Iulia şi se îngroaşă gluma. Arbitrajul a fost bun şi nu-l comentez. Noi trebuie să jucăm, arbitrii să fie corecţi. E bine să nu ne amestecăm sarcinile. Fiecare trebuie să o facă bine".
"Jocul greşeală aşteaptă, s-a întors şi Dumnezeu cu faţa spre noi" (Viorel Vişan, antrenor principal FC "Poli" AEK Timişoara): "Am câştigat azi primul meci acasă, sunt bucuros, am mulţumit întregului public timişorean care a fost alături de noi. Am întâlnit o echipă bună, bine aşezată, care a jucat fotbal aici. Au fost faze spectaculoase, chiar dacă n-au fost numeroase, însă s-a jucat fotbal. Orădenii ne-au surprins la început prin câteva contraatacuri rapide, din care au şi deschis scorul. Am întors rezultatul dintr-o greşeală a adversarului. Jocul greşeală aşteaptă, s-a întors şi Dumnezeu cu faţa spre noi. La celelalte meciuri am avut ghinion. În repriza a doua am făcut un joc bun, mai puteam înscrie. La cele două faze când publicul a cerut penalty, cred că arbitrul a fost mai aproape de joc şi a procedat corect, în ambele cazuri".
Am preferat să prezentăm pe larg opiniile celor doi tehnicieni pentru a ne putea face o părere cât mai apropiată asupra modului în care şi-au gândit jocul, ce le-a reuşit, ce nu şi, mai ales, ce speranţe mai au. Când se destăinuie, răzbate omul din antrenor, adesea mai important decât specialistul. El joacă şi cu sufletul, nu numai cu măsura reuşitei.
Dacă am greşit, ne cerem scuze. Dacă nu, nu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.