Federația Română de Fotbal a decis la finele săptămânii trecute să modifice regulamentul disciplinar în ceea ce privește cartonașele galbene și suspendările primite de jucători și antrenori. Acestea, obținute în playoff-ul sau playout-ul ediției trecute, nu vor fi păstrate în viitoarea ediție a Ligii a III-a.

Comitetul de Urgență al FRF a hotărât ca regulamentul discipilinar să fie modificat. Astfel, cartonașele galbene și suspendările rezultate în urma cumului de cartonașe galbene primite de jucătorii și antrenorii din primele trei ligi ale fotbalului românesc în playoff-ul, respectiv playout-ul sezonului trecut, nu vor fi preluate și în noul sezon competițional. Eliminații cu cartonaș roșu în playoff-ul, respectiv playout-ul sezonului trecut de Liga 1, 2 și 3, care nu și-au ispășit total pedeapsa, vor rămâne să-și exercite suspendarea în noul sezon. Liga a II-a va debuta în data de 6 august, iar Liga a III-a va începe la data de 27 august.