Valentin Ivancenco, un internațional moldovean, și Viorel Boșca sunt ultimele două transferuri anunțate de formația orădeană de handbal masculin care va evolua în Liga Națională în sezonul viitor.

Internațional moldovean la conducerea jocului

Construcția lotului de jucători continuă la CSM Oradea, echipa urmând să se reunească în data de 11 iulie. Ultimele două noutăți vin să completeze pozițiile din teren neacoperite adecavat. Valentin Ivancenco are 24 de ani, 1,89 metri înălțime, 80 kilograme greutate și evoluează pe postul de coordonator de joc. Acesta vine de la Steaua București, formație la care a trăit prima experiență în campionatul românesc. Cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o la ȘSSH Chișinău (10 ani), ulterior acesta evoluând 2 sezoane pentru Kartina TV Tiraspol, tot în campionatul Moldovei, dar și pe plan european, în Challenge Cup. În vara anului 2019 s-a transferat la Steaua București unde a petrecut trei sezoane. Ivancenco a fost component al echipelor naționale U18, U19 și U20 ale Republicii Moldova. El este în prezent component al primei reprezentative a acestei țări, iar la Oradea se va bate pentru postul de titular cu Emilian Turcu.

Inter-drepata din liga a II-a italiană

Ultima noutate anunțată de secția de handbal a CSM Oradea este Viorel Boșca, un jucător format în cadrul Academiei Minaur Baia Mare, dar care în ultimele sezoane a jucat în străinătate. Boșca sosește la Oradea venind din liga a II-a italiană unde a evoluat în sezonul trecut la echipa Palasportiva Cingoli. Handbalistul are 24 de ani, 1.92 metri înălțime și evoluează pe postul de inter dreapta. În țara noastră, Boșca nu a evoluat la nivelul primei divizii, dar a făcut-o în campionatele Belgiei și al Islandei.