Naţionala de tineret şi-a aflat adversarii - Grupă dificilă la EURO 2021
Ieri a avut loc tragerea la sorți a grupelor EURO 2021, turneu final găzduit de Ungaria și Slovenia. România, care s-a aflat în a treia urnă valorică, va întâlni Ungaria, Germania și Olanda.
Partidele României din grupa A se vor disputa la Budapesta. Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai și 6 iunie 2021 . Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală.
Grupele EURO 2021:
Grupa A: Ungaria, Germania, România, Olanda
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția
Programul tricolorilor:
24 martie: România – Olanda
27 martie: Ungaria – România
30 martie: Germania – România
"E o grupă puternică, cei puternici se măsoară cu cei de nivelul lor, dar suntem încrezători! O să vedem ce o să fie! Eu îmi doresc să ajungem cât mai sus în această competiție. Nu ne este frică, mergem cu mare încredere și o să dăm totul pe teren! Vrem să repetăm performanța de anul trecut și chiar o depășim, asta e obiectivul nostru. E un turneu final mai lung, echipe mai multe, avem încredere în noi”, a declarat Adrian Mutu. În 2019, România a fost eliminată în semifinale de Germania, scor 2-4.
Meciuri pe opt stadioane
Partidele se vor disputa pe opt stadioane din cele două ţări. Partida de deschidere va avea loc la Budapesta, iar finala la Ljubljana.
Ungaria
Szekesfehervar (MOL Arena, 14.200 locuri)
Szombathely (Haladas Sportkomplexum, 9.000 locuri)
Gyor (Alcufer Stadion, 4.500 locuri)
Budapesta (Bozsik Arena, 8.200 locuri)
Slovenia
Celje (Arena Petrol, 13.000 locuri)
Ljubljana (Stozice Stadium, 16.000 locuri)
Maribor (Ljudski Vrt Stadion, 12.700 locuri)
Koper (Bonifika Stadium, 4.000 locuri)
Patru din ultimele cinci ediţii au fost câştigate de Spania, dominaţie întreruptă de Germania în 2017.
Prezentarea adversarelor
Finalistă în 2019, campioană europeană în 2017, Germania a avut totuși un parcurs în ultimii doi ani mai slab decât granzii continentali. Două înfrângeri cu Belgia, o remiză amicală cu Slovenia, dar tradiția spune că germanii știu să puncteze atunci când contează mai mult. Selecționerul Stefan Kuntz (58 ani) este un fost internațional german consacrat la Bochum, Kaiserslautern (fotbalistul german al anului în 2001!) și Arminia Bielefeld. A alternat inițial funcțiile de antrenor principal la Karlsruhe sau Ahlen cu cele administrative la Bochum și Kaiserslautern. În 2016 a fost numit cumva surprinzător selecționer U21, devenind anul următor însă campion european.
Deși campioană europeană în 2006 și 2007, Olanda a absentat incredibil începând din 2013 de la turneele finale, de aceea și abia coeficientul numărul 8 din 16 la acest EURO. A defilat în preliminarii, 9 victorii din 10, și medie 4,6 goluri marcate per meci! Erwin van de Looi (48 ani), antrenorul Olandei, a jucat fundaș la Vitesse, Groningen și Breda în prima ligă batavă, devenind antrenor la juniorii și tineretul lui Groningen (2005-2010). Apoi 3 ani secund la același club și 3 ani principal, câștigând singura Cupă a Olandei din istoria clubului. Au urmat două sezoane la Willem Tilburg, după care, din 2018, a început aventura pe banca tineretului Olandei.
Ungaria s-a calificat ultima oară în 1996, cu generația lui Pal Dardai, iar lotul extins actual presupune în cvasitotalitate jucători din campionatul intern, cu cote de piață ce nu depășesc 0,5 milioane euro, iar mulți dintre ei activând în eșalonul secund. A disputat 7 partide amicale în ultimii doi ani, reușind doar o victorie, 2-0 cu Rusia, două remize și înfrângeri în fața Norvegiei, Austriei sau Sloveniei. Selecționer este Zoltan Gera (41 ani), fost internațional maghiar care a marcat aproape două decenii istoria naționalei vecine. A făcut parte din staff-ul tehnic al naționalei de seniori vreme de un an (2018-2019), perioadă în care a fost și antrenor secund la Ferencvaros. A preluat Ungaria U21 din iunie 2019, fără rezultate îmbucurătoare în partidele de pregătire disputate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.