Naţionala, în oraşul Campioanei unei mari iubiri
O spun din capul locului: cel care scrie aceste rânduri a mai văzut meciuri internaţionale şi a mai fost şi pe alte stadioane cu pretenţii vizavi de găzduirea Tricolorilor, precum Ghencea, Giuleştiul... Sâmbătă, în Bănie, a fost altceva, a fost altfel!
România avea nevoie de un nou început, iar Craiova fotbalistică era singura în măsură să i-l ofere. Argumente? "Ştiinţa" este începutul, este întâiul născut al fotbalului mare românesc; Stadionul "Ion Oblemenco" a fost întotdeauna doar arenă, nu loc de scenarii, nu loc de blaturi; suporterii, oltenii adică, cei mai latini dintre noi - Iorga spunea că Oltenia este lacrima neamului românesc! - iubesc într-atât "circul", încât l-au pus constant înaintea pâinii; în fine, geografic vorbind, Craiova e mai la vest decât Bucureştiul şi mai spre răsărit decât Timişoara.
Bănia şi-a dorit fiesta, a pregătit-o în cele mai mici amănunte şi a avut-o! De pe la prânz, forfota era altfel decât într-o zi obişnuită. Mult galben, alt lucru neobişnuit - până acum! - la Craiova, curgea spre centru. Direcţia, una singură: Centralul!
Filtrele de poliţişti şi jandarmi şi-au intrat în rol, dar totul a decurs cu o naturaleţe venită dintr-o rutină dată de întâlnirile bilunare dintre oamenii de ordine şi suporteri, aceştia din urmă, niciodată numărabili cu mia, ci cu multiplii acesteia! Trecuţi şi de filtre, oamenii, de data aceasta arborând galbenul, deşi fularele, eşarfele şi unele steaguri alb-albastre îi dădeau de gol, şi-au ocupat locurile în tribunele unei arene mai rarefiate ca de obicei, dar numai pentru că aşa prevăd regulamentele internaţionale!
Ajuns în preajma şi, apoi, în incinta Centralului, aveai impresia unui stadion care contrasta cu cele pe care ne obişnuiserăm să joace Naţionala. Toate căile de acces erau proaspăt vopsite în galben, oamenii de ordine îşi ştiau meseria şi o făceau liniştiţi, gazonul, excelent!
Deşi presa Băniei a fost incendiară încă din zilele anterioare, de data aceasta a existat un consens firesc în a-i susţine pe tricolori. Brusc, la staţia de amplificare a stadionului s-a auzit vocea bardului Olteniei, Tudor Gheorghe! A fost primordialul "Muică!" urmat de rostirea-avertisment: "Suntem neam de piatră!" şi a fost destul! A fost un freamăt, apoi un vuiet, o trepidaţie care-ţi urca dinspre structura de beton a arenei până-n sânge şi peste "Ion Oblemenco" a coborît Infernul! Zeci de mii de braţe ridicate spre cer completau zeci de mii de glasuri care scandau, aşa cum numai acolo se poate, "Rooomânia!" Pancartele galeriei oltene, însă, aşteptau înfăşurate!
Prin tunel, a intrat pe gazon, exact prin faţa Peluzei Sud, un om mic de statură, îmbrăcat în tricoul Naţionalei. Ca într-un ritual, într-un descântec, Doroftei a bătut aerul cu pumnii, alungând din jurul dreptunghiului verde toate spiritele rele şi amintind celor din tribune că starea firească a sportivului tricolor este aceea de campion! Încrederea a mai crescut, glumele au luat locul încordării, iar campionul s-a retras în aplauze şi urale.
Ieşite la încălzire, cele două echipe au avut parte de tratamente diferite: una a fost fluierată, iar alta a fost primită cu scandări repetate ale numelui Ţării! Pentru Tricolori, mesajul a fost la fel de limpede şi firesc: un sfert din tribune s-a transformat într-un uriaş tricolor flancat de alb-albastrul "Campioanei unei mari iubiri" şi tot cu albastru pe alb stătea scris: "Bine aţi venit ACASĂ!"
Pentru mulţi dintre tricolori, sub o formă sau alta, Craiova a însemnat o revenire. Au fost mulţi cei pentru care Craiova a fost locul unde s-au afirmat ori au cunoscut consacrarea: Chivu, Rădoi, Şoavă, Adi Ilie, Ganea, Bundea şi chiar Raţ tot oltean este! Pentru toţi aceştia, cât şi pentru ceilalţi dorinţa de victorie a fost cu atât mai mare! S-a simţit în jocul Naţionalei din a doua repriză, mai ales, voinţa de a fi la înălţimea aşteptărilor şi calităţii publicului. Ardoarea, dorinţa de a înscrie pe "Ion Oblemenco" l-a făcut pe Adrian Ilie să-şi iasă din fire când a fost schimbat.
Desigur, "Cobra" n-a fost într-una dintre zilele sale faste, dar nici Iordănescu nu a înţeles frustrarea olteanului care, nici de astă dată, nu a marcat pe stadionul la care a visat, ca orice copil din acea parte de ţară, de când a auzit de fotbal! I-a fost greu lui Ilie să salute până şi galeria care l-a chemat, l-a aşteptat şi i-a înţeles descumpănirea. Ilie şi-a răscumpărat întârzierea printr-un gest care, probabil, l-a reconciliat pe fostul stelist pentru totdeauna cu oltenii: salutul a fost cel al jucătorilor "Ştiinţei", echipă la care, paradoxal, nu a evoluat încă.
După pauză, a fost o altă echipă a României pe teren! Au contat aplauzele şi încurajările suporterilor de la pauză, tricolorii amintindu-şi, poate, momentele când, deşi într-o situaţie mult mai fericită ca acum, echipa era huiduită în Ghencea! Rezultatul îl ştim cu toţii. Mutu şi Ganea, ultimul cu o execuţie de excepţie, au făcut diferenţa şi au declanşat fiesta! La 2-0, mii de torţe au concurat nocturna stadionului, iar la jumătate de oră de la fluierul final, tribunele, aproape la fel de pline ca la începutul jocului, scandau "România!".
Pe platoul din faţa Teatrului Naţional, bucuria victoriei a fost retrăită de majoritatea celor care fuseseră pe "Ion Oblemenco", pe un panou uriaş fiind transmis, în reluare, meciul cu Bosnia-Herţegovina.
Concluzia? Una singură! "Bine aţi venit acasă, tricolori!" O imensă inimă alb-albastră bate pentru voi! O inimă cu zeci de mii de pulsuri, o inimă cât stadionul cel mare al Băniei, o inimă pe care mulţi, poate majoritatea, o ştiţi! O inimă campioană în iubire!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.