Dintre numeroşii jucători străini veniţi în această iarnă să susţină probe de joc la FC Oradea, doar doi, sârbul Duşan Brajcin şi macedoneanul Jurica Siljanovski, s-au ridicat la aşteptările antrenorului Dumitru Dumitriu. Macedoneanul, în vârstă de 30 de ani, cu zece selecţii în prima reprezentativă a ţării sale, pentru care a marcat de patru ori, este un adevărat globe-trotter al fotbalului european. Până acum, a evoluat la echipe de prima ligă din Macedonia (FC Ohrid, Vardar Skopje), Germania (Bayern Munchen-echipa a II-a), Olanda (ADO Den Haag), Slovenia (Maribor Branik), Belgia (Westerlo, Cercle Brugge) şi Suedia (IF Elfsborg). - Jurica, ai semnat cu FC Oradea? - Da. M-am înţeles cu conducerea clubului asupra unui contract pe un an şi jumătate. Despre valoarea acestuia să nu mă întrebi pentru că, deocamdată, nici familiei mele nu i-am spus. - Familia te va însoţi la Oradea? - Mi s-a promis că, în curând, mi se va pune la dispoziţie un apartament. Imediat ce se va întâmpla acest lucru, îmi voi aduce aici soţia, Wicki, şi cele două fetiţe, Stephanie şi Shanelle, în vârstă de 3,5 ani, respectiv 10 luni. - Numele soţiei şi ale fiicelor nu au rezonanţe slave.. - Aşa este. Soţia este originară din Australia. Însă, ne-am cunoscut în Macedonia, pe plajă, în oraşul meu natal, Ohrid. - Eşti de aproape două săptămâni în România. Ai reuşit să deprinzi câte ceva din limba română? - Până acum am învăţat expresiile uzuale, de genul "Ce faci", "La revedere", "Mulţumesc", dar mă voi strădui ca, în scurt timp, să pot comunica şi în limba română, nu numai în engleză, germană, franceză, italiană sau sârbo-croată. Nu cred că-mi va fi greu, pentru că este foarte apropiată de italiană sau franceză. - Care a fost primul lucru de care ai rămas surprins când ai venit în acest oraş? - Terenurile de antrenament. Nici nu-mi închipuiam că echipe de prima ligă se pot pregăti pe asemenea suprafeţe. Până şi în Macedonia terenurile sunt mai bune. În Suedia, nici nu are sens să mai vorbim. Dar nu avem ce face. Trebuie să priveşti lucrurile ca un profesionist şi să-ţi faci datoria în orice fel de condiţii. - Nu crezi că venirea la Oradea, după ce ai evoluat la echipe mai bine cotate, reprezintă un pas înapoi pentru tine? - Niciodată nu gândesc aşa. Fiecare pas făcut are raţiunea lui. E adevărat că, spre exemplu, în Suedia, am jucat în Cupa UEFA, am disputat două finale de cupă, lucruri importante şi frumoase pentru orice fotbalist. Dar ele reprezintă trecutul, iar pentru mine prezentul şi viitorul sunt mai importante şi reprezintă FC Oradea. Sunt optimist de felul meu şi cred că şi aici ne putem propune obiective mai îndrăzneţe decât salvarea de la retrogradare. - Cum vezi meciul cu Rapid, de la sfârşitul acestei săptămâni? - În opinia mea, Rapid este cea mai în formă echipă din România, în momentul de faţă. Dar asta nu înseamnă că ne considerăm dinainte învinşi, ci dimpotrivă. Trebuie să dăm dovadă de multă inteligenţă şi să fim concentraţi pe toată durata jocului. Dacă vom juca inteligent, vom obţine un rezultat pozitiv. - Încerci un pronostic pentru acest meci? - Nu obişnuiesc să fac pronosticuri, dar sper să producem surpriza. - Crezi că vei începe returul din postura de titular şi care este postul pe care ai dori să evoluezi? - Asta este treaba antrenorului. Eu am venit la echipă să joc şi sunt 100% pregătit să o fac cât mai bine. Nu ascund faptul că mă simt mai bine în spatele celor doi atacanţi. Îmi place să am multă libertate de mişcare în teren şi să fiu mereu cu faţa la poartă. Însă, dacă antrenorul îmi va cere, pot juca şi vârf de atac. - Câte goluri ţi-ai propus să marchezi în acest campionat? - Poate nu-ţi vine să crezi, dar nu mi-am făcut nu ştiu ce calcule în acest sens. Important este ca echipa să câştige cât mai multe puncte, nu câte goluri voi reuşi să înscriu. Pot să marchez, spre exemplu, două goluri, iar echipa mea să piardă cu 2-3, situaţie care nu m-ar mulţumi deloc.