Nicolae Grigore s-a dopat
Jucătorul formaţiei FC Braşov, Nicolae Grigore, a fost depistat pozitiv cu norandrosteron la un control antidoping efectuat după meciul cu Dinamo, disputat, pe 1 mai, la Bucureşti.
"Jucătorul a fost supus unui control antidoping pe 1 mai cu ocazia meciului de campionat Dinamo - FC Braşov. Este vorba despre o substanţă din categoria agenţilor anabolizanţi. Norandrosteronul este un metabolit de nandrolon, un derivat de testosteron. Aceste substanţe sunt utilizate cu intenţie pentru creşterea masei musculare, a forţei musculare, a agresivităţii şi nu pot fi luate din greşeală. Greşeala lui, pe care a şi recunoscut-o, a fost că şi-a cumpărat din Italia tot felul de susţinătoare, printre care şi un produs cu proteine şi mai mulţi factori printre care se regăsea şi substanţa respectivă. Este vorba despre suplimentele nutritive care se vând în foarte multe ţări prin super-market-uri, pentru că nu există o reglementare. Pentru sportivi sunt însă interzise. Pe baza documentelor, Liga îl va audia pe sportiv să vadă ce argumente poate aduce în apărarea sa şi va lua o decizie conform regulamentului pe care ne-o va comunica şi nouă, pentru ca noi să putem mai departe trimite un raport Agenţiei Mondiale Antidoping", a declarat doctorul Ioan Drăgan.
Cazul Grigore va fi judecat, săptămâna viitoare, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Preşedintele Comisiei de Disciplină, Alexandru Boc, a afirmat că, dacă va fi găsit vinovat, jucătorul va fi suspendat un an şi a adăugat că acest caz nu seamănă cu cel al jucătorului Adrian Neaga, depistat pozitiv, în anul 2001, cu metonolon şi nesancţionat de LPF. "În cazul Grigore, am înţeles că dosarul este complet, cu toate declaraţiile, cu toate analizele şi, săptămâna viitoare, joi cel mai târziu, îl vom judeca. Dacă va fi găsit vinovat, va fi suspendat un an, cu siguranţă", a declarat Boc.
În sezonul trecut, Nicolae Grigore a fost împrumutat de Rapid echipei FC Braşov, jucătorul revenind la clubul giuleştean după încheierea campionatului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.