Cea mai în formă echipă din puternicul campionat de baschet masculin al Germaniei va fi adversara orădenilor în cadrul etapei a 5-a din Grupa N a FIBA Europe Cup. Jocul, unul disputat în devans, se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 20.00, la Arena Messe din Chemnitz.

Când ești liderul campionatului Germaniei, întrecere din care mai fac parte Bayern Munchen și Alba Berlin, echipe de Euroligă, sau Bonn, câștigătoarea ultimei ediții a Ligii Campionilor, este evindent că ai multă valoare și te afli într-o formă sportivă deosebită. Asta s-a văzut și în manșa tur, disputată la Oradea acolo unde, deși jocul a fost echilibrat în primele trei sferturi ale partidei, s-a observat calitatea superioară a acestei formații care s-a impus atunci cu scorul de 95-79. Chemnitz are un bilanț de 14-2 în campionatul Germaniei și 9-0 în Europe Cup, iar aceste cifre spun totul despre nivelul formei sportive la care se află în acest moment nemții. Revenind la partida tur de la Oradea, aceasta a fost tranșată pe parcursul ultimului sfert în care germanii au făcut o demonstrație de forță. Totuși, din tabăra roș-albaștrilor s-au remarcat atunci Donatas Tarolis, autorul a 28 de puncte, de departe cel mai bun din acest punct de vedere, și Nijal Pearson, care a reușit să adune 22 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive. Wesley Van Beck are cea mai bună medie statistică din punct de vedere al punctelor marcate, cu 16 puncte înscrise pe meci pentru Chemnitz, în timp ce Jeffery Garrett stă cel mai bine la recuperări, cu 7 în medie reușite pe meci. DeAndre Lansdowne se remarcă la pase decisive, cu 4.9 reușite în medie pe meci.

Meciul 100 pe plan european pentru CSM CSU Oradea

Ambele echipe au câștigat în deplasare la finele săptămânii trecute. CSM CSU Oradea s-a impus la Focșani, scor 95-67, iar Niners Chemnitz a triumfat la Bonn (câștigătoarea Ligii Campionilor și vicecampioana Germaniei), scor 85-77. Succesul lui Chemnitz se datorează în mod deosebit antrenorului Rodrigo Pastore, un tehnician originar din Argentina, extrem de exigent cu proprii sportivi. Totodată, jocul de astăzi din Germania va reprezenta un moment jubiliar pentru formația orădeană care, în partida cu Niners Chmnitz, va atinge borna cu numărul 100 în ceea ce privește numărul partidelor disputate în competițiile europene.

Doar șanse teoretice

Așadar echipa pregătită de către Cristian Achim se va afla în fața unui meci pe cât de important, pe atât de dificil. Chemnitz și Varese au arătat în meciurile directe cu bihorenii că au un alt nivel valoric dar în sport niciun meci nu e jucat dinainte. Mai mult, Varese se află la egalitate de puncte cu formația bihoreană după trei meciuri jucate astfel că duelul pentru locul al doilea pare a fi deschis în continuare, cel puțin din punct de vedere teoretic. Primele două clasate la încheierea ultimelor meciuri din Grupa N, adică pe 7 februarie, avansează în sferturile de finală ale Europe Cup. Nemții par a alcătui o formație de neînvins pentru orădeni la acest moment, bihoreni care, mai mult, au arătat o scădere evidentă de formă sportivă în ultima perioadă. Va fi cea de-a 3-a apariție pe pământ german pentru echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal din Oradea. Prima s-a consemnat la Wurzburg (înfrângere), iar cea de-a 2-a, la Bamberg, unde aceasta a reușit să învingă pe Brose.