Nordic Trophy la polo pe apă - CSU Crișul Oradea s-a calificat la turneul final
Poloiștii de a CSU Crișul Oradea au reușit performanța de a se califica la turneul final al Nordic Trophy, o competiție europeană din care au eliminat formația germană HTB Hamburg.
Grupa G din cadrul Nordic League și-a stabilit echipele calificate în faza următoare a competiției la finele unui turneu care s-a desfășurat recent, la București, în Bazinul Rapid. Alături de formația orădeană, în Grupa G s-au mai aflat achipele Rapid București, Galatasaray Istanbul și HTB Hamburg. Cu un palmares de două înfrângeri și o victorie, formația bihoreană s-a clasat pe locul al treilea care îi permite să participe la turneul final al Nordic Trophy. În partida cu Rapid București, orădenii antrenați de către Cosmin Goina au fost învinși cu scorul de 17-11, iar echipa turncească Galatasaray Istanbul a aplicat tinerei echipe orădene o corecție mai severă, scor 20-5.
Meciul cu Hamburg a fost decisiv
Meciul care avea să decidă ocupanta locului al treilea, cel dintre CSU Crișul Oradea și HTB Hamburg, a fost unul cu răstunrăi spectaculoase de scor. Nemții conduceau la un moment dat cu 5-2 și se părea că și acest meci se îndreaptă spre un deznodământ nedorit. Totuși, bihorenii au știut să strângă rândurile și să întoarcă rezultatul impunându-se în cele din urmă cu scorul de 10-9. „După un turneu cu meciuri foarte grele, jucate în compania echipei gazdă a acestui turneu, Rapid București, și câștigătoarea Challenger Cup din sezonul trecut, Galatasaray Istanbul, am întâlnit formația germană Hamburg în ultimul meci care a contat pentru calificarea în finala Nordic Trophy. Băieții noștri au început curajos și au dominat jocul însă emoțiile ne-au îngreunat partea de finalizare și au permis adversarilor să preia conducerea cu 2-5. Cu toate acestea, echipa noastră a demonstrat multă ambiție și a turat motoarele la maxim obținând în repriza a treia un parțial de 7-0 ceea ce a dus scorul la 9 - 5 pentru noi! Finalul meciului a fost mai slab, relaxarea din ultima repriză permițându-le germanilor să reducă din diferență însă jocul era deja terminat (10-9). Titlul de MVP al ultimului meci a revenit jucătorului nostru Tokai Mark. Bravo băieți, suntem mândri de voi!”, au transmis cei de la CSU Oradea.
Clasamentul final al Grupei G a fost: 1. Galatasaray Istanbul; 2. Rapid București; 3. CSU Crișul Oradea; 4. HTB Hamburg. Primele două clasate s-au calificat la turneul final al Nordic League, iar CSU Crișul Oradea și-a asigurat prezența la turneul final al Nordic Trophy, întrecere la care vor participa 8 formații și care va fi organizată de CSU Oradea la Bazinul Crișul, pe parcursul lunii mai, anul curent. Ocupanta ultimului loc, HTB Hamburg, a fost eliminată.
CSU Crișul Oradea: Forrai Károly, Daniel Turculeț – Nagy Benjámin, Alexei Nironca, Nagy Alex, David Moca, Ianis Soponar, Tokai Márk, Andrei Marinescu, Mérai László, Csató Balázs (căpitan), Orsos Richard, Mihai Fitero. Din lot mai fac parte Flaviu Popa, Szilágyi Marcu – portari, Silviu Luca și Matei Vușcan. Antrenori: Cosmin Goina și Florin Țic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.