Preliminariile pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2010 (competiţie ce va avea loc în Africa de Sud) au programat, miercuri, câteva partide din Zona Europeană şi din Zona CONCACAF, în aceasta din urmă fiind angrenate echipele din America Centrală şi de Nord şi din Zona Caraibelor. * În Europa, rezultatele au respectat "calculele hârtiei", Slovenia, Germania şi Franţa impunându-se în faţa unor echipe mult mai slab cotate. Francezii au câştigat chinuit în faţa Insulelor Feroe, echipa "cocoşului galic" fiind salvată de Cignac, aflat la primul gol pentru naţionala ţării sale. * Într-o grupă a 6-a dominată clar de Anglia (care a obţinut maximum de puncte, după şapte jocuri), Croaţia a obţinut un succes important în Belarus, ocupând acum locul secund, la trei puncte în faţa Ucrainei. * Scorul serii a fost reuşit de Norvegia, nordicii zdrobind Scoţia. * În CONCACAF, Honduras a făcut scor cu Costa Rica, lidera clasamentului, gazdele ajungând pe locul secund. * Un succes important a obţinut Mexicul, în derby-ul cu SUA, cele trei puncte permiţând mexicanilor să spere la calificarea directă la Mondiale.

Zona Europeană

Grupa a 3-a
Slovenia - San Marino 5-0 (2-0)
Marcatori: Koren 18 şi 73, Radosavljevic 38, Kirm 53, Ljubijankic 90
Clasament:
1. Slovacia 6 5 0 1 17-6 15
2. Irlanda de Nord 7 4 1 2 12-6 13
3. Slovenia 7 3 2 2 10-4 11
4. Polonia 6 3 1 2 18-7 10
5. Cehia 6 2 2 2 6-4 8
6. San Marino 8 0 0 8 1-37 0
Următoarele jocuri (5 septembrie): Polonia - Irlanda de Nord şi Slovacia - Cehia.

Grupa a 4-a
Azerbaidjan - Germania 0-2 (0-1)
Marcatori: Schweinsteiger 12, Klose 54
Clasament:
1. Germania 7 6 1 0 20-4 19
2. Rusia 6 5 0 1 12-3 15
3. Finlanda 5 3 1 1 8-7 10
4. Ţara Galilor 7 3 0 4 5-7 9
5. Azerbaidjan 6 0 1 5 0-7 1
6. Liechtenstein 6 0 1 5 1-15 1
Următoarele jocuri (5 septembrie): Rusia - Liechtenstein şi Azerbaidjan - Finlanda.

Grupa a 6-a
Belarus - Croaţia 1-3 (0-1)
Marcatori: Verkhovtsov 81 / Olic 24 şi 83, Eduardo 69
Clasament:
1. Anglia 7 7 0 0 26-4 21
2. Croaţia 7 4 2 1 15-7 14
3. Ucraina 6 3 2 1 9-6 11
4. Belarus 6 3 0 3 15-10 9
5. Kazahstan 7 1 0 6 7-22 3
6. Andorra 7 0 0 7 2-25 0
Următoarele jocuri (5 septembrie): Ucraina - Andorra şi Croaţia - Belarus

Grupa a 7-a
Insulele Feroe - Franţa 0-1 (0-1)
Marcator: Gignac 42
Clasament:
1. Serbia 7 6 0 1 15-5 18
2. Franţa 6 4 1 1 8-6 13
3. Lituania 7 3 0 4 6-6 9
4. Austria 6 2 1 3 7-9 7
5. România 6 2 1 3 7-10 7
6. Insulele Feroe 5 0 1 4 1-6 1
Următoarele jocuri (5 septembrie): Austria - Insulele Feroe şi Franţa - România.

Grupa a 9-a
Norvegia - Scoţia 4-0 (2-0)
Marcatori: Riise 36, Pedersen 45 şi 90, Huseklepp 60
Clasament:
1. Olanda 7 7 0 0 16-2 21
2. Macedonia 6 2 1 3 4-7 7
3. Scoţia 6 2 1 3 4-10 7
4. Norvegia 6 1 3 2 6-5 6
5. Islanda 7 1 1 5 6-12 4
Următoarele jocuri (15 septembrie): Islanda - Norvegia şi Scoţia - Macedonia.
* Câştigătoarele celor nouă grupe vor obţine calificarea la Mondialul din 2010, care va avea loc în Africa de Sud. Dintre echipele clasate pe locurile secunde, cele mai bune opt vor susţine partide de baraj pentru calificarea la turneul final.

Zona CONCACAF

Mexic - SUA 2-1 (1-1)
Marcatori: Macias 19, Sabah 81 / Davies 9
Trinidad Tobago - El Salvador 1-0 (1-0)
Marcator: Glen 7
Honduras - Costa Rica 4-0 (1-0)
Marcatori: Costly 31 şi 90, Pavon 51, Valladares 90
Clasament:
1. Costa Rica 6 4 0 2 9-9 12
2. Honduras 6 3 1 2 10-6 10
3. SUA 6 3 1 2 11-8 10
4. Mexic 6 3 0 3 8-9 9
5. El Salvador 6 1 2 3 6-8 5
6. Trinidad Tobago 6 1 2 3 7-11 5
Următoarele jocuri (5 septembrie): SUA - El Salvador, Honduras - Trinidad Tobago şi Costa Rica - Mexic.
Primele trei clasate se califică direct la Mondialul din Africa de Sud, iar echipa de pe locul 4 va susţine un meci de baraj cu echipa clasată pe locul 5 în zona Americii de Sud.