Număr record de sportivi - Gala Sportului Şteian și-a premiat sportivii
Desfășurată în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, Gala Sportului Șteian a realizat un nou record prin prezența a peste 600 de sportivi din urbea de la poalele Munților Apuseni care au fost apreciați și premiați pentru rezultatele obținute inclusiv de …Moș Crăciun
Indiscutabil, Gala Sportului Șteian a realizat un nou record datorită celor peste 600 de sportivi care își desfășoară activitatea, la diferite discipline sportive, în urbea de sub Apuseni. De această dată Moș Crăciun a avut o misiune deosebit de „istovitoare”, dar foarte plăcută, deoarece a „cărat” în desagă 675 de pachete cu daruri, exact numărul de sportivi legitimați în orașul Ștei la diferite discipline sportive. Evident, numărul sportivilor a crescut datorită condițiilor asigurate de autoritățile locale – reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori, dar și susținători a mișcării sportive, indiferent de disciplină – care au avut pe agenda de lucru și sportul ca o prioritate printre multiplele proiecte derulate în oraș. Astfel, la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” există o bază sportivă care cuprinde un teren sintetic, terenuri de volei și baschet în aer liber, dar și o sală sportivă, acum în reabilitare, precum și un teren sintetic la „școala mică”, cum este denumită o altă clădire ce face parte din această instituție de învățământ. La CN „Avram Iancu” putem vorbi despre un adevărat complex sportiv care cuprinde un bazin de înot, un teren sintetic, dar și o sală polivalentă de sport, în timp ce Liceul Tehnologic „Unirea” dispune de un teren sintetic, dar și o sală de sport. Pe lângă acestea sportivii pot să-și desfășoare activitatea și la stadionul Minerul, care, pe lângă terenul cu suprafață naturală, mai dispune și de un teren sintetic de mari dimensiuni. De asemenea, pe raza orașului, dar și în cartierul Petrileni, sunt terenuri sintetice puse la dispoziția celor care doresc să facă mișcare. Organizată pentru prima dată în orașul Ștei în anul 2012 – după ce destinele orașului au fost preluate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, cei care au fost aleși în funcția de primar, respectiv viceprimar, la alegerile locale din 10 iunie 2012 – Gala sportului Șteian, ajunsă la a XII-a ediție a înregistrat, așadar, un record de sportivi participanți. Pentru amatorii de statistică trebuie remarcat aspectul că doar în acest an această gală a ajuns la a XII-a ediție din cauza faptului că ea nu a fost organizată în perioada pandemiei, când majoritatea evenimentelor, mai ales cele sportive, au fost suspendate.
Diplome și cadouri
Într-o organizare fără reproș, gala a debutat cu Imnul Național, după care a fost ținut un moment de reculgere pentru cei plecați la cele veșnice prea devreme în acest an. Moș Crăciun a sosit, cu desaga plină „ochi”, în sala unde a fost primit cu ropote de aplauze, însoțit de frumoasele Crăciunițe. Prezentatorul galei a dat cuvântul ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, care a transmis salutul primarului, ing. Iulian Balaj, aflat într-o delagație la ADR Nord-Vest Cluj, și a asigurat sportivii de sprijinul autorităților, acordat în continuare mișcării sportive sub Apuseni. Profesorul Alin Pașca a făcut „prima mutare” vorbinde despre „sportul minții”, șahul, dar și despre echipele de kickboxing și karate pe care le antrenează, specificând câteva din rezultatele obținute la concursuri. Președintele-antrenor de la CS „Iris Ștei, Călin Bara, a urcat pe scenă împreună cu practicanții „sportului alb” cum era cunoscut altă dată tenisul de câmp, datorită echipamentului alb-imaculat, care o au, sub Apuseni, ca model pe cea mai titrată tenismenă bihoreancă Irina Maria Bara, multiplă campioană națională. Împreună cu cei doi instructori, Claudiu Pirtea și Andrei Lengyel-Gruie, au făcut „valuri” cei peste 230 de înotători care se antrenează la bazinul didactic de înot, dat în folosință în proximitatea CN „Avram Iancu” Ștei și care este luat cu asalt în fiecare zi. Despre eleganță, pasiune, dar mai ales grație a vorbit instructoarea Teodora Liber felicitând cei aproape 100 de sportivi care practică gimnastica și dansul sportiv. Dacă anul trecut trecut tenisul de masă a făcut „pași timizi” în oraș, acum la clubul „Ping Pong Community Ștei” sunt aproape 50 de tenismeni care iubesc „mingea cu celuloid”, spre satisfacția președintelui și vicepreședintelui clubului, Sorin Moise și Tony Degău, care au și punctat din turneele câștigate în țară de tenismenii șteieni. Practicanții „mingilor zburătoare” au urcat pe scenă însoțiți de prof. Răzvan Fărcanea, deoarece prof. Sebastian Indrei a participat la un seminar pe tema voleiului, iar vitalitatea lor a confirmat bunele rezultate obținute în competițiile organizate sub egida Federației Române de Volei. Cei doi antrenori, Voicu Popa și Sandu Balaj, au derulat câteva din episoadele trăite pe dreptunghiul verde în acest campionat, unde „echipa mare” a reușit clasarea în „TOP 6” din Liga a IV-a, având dreptul să joace în play-off. Viceprimarul Marius Cioară a înmânat câte o „Diplomă pentru promovarea cu performanță și profesionalism a valorilor sportului șteian” antrenoarei de dans sportiv și gimnastică Teodora Liber, instructorilor de înot Claudiu Pirtea și Andrei Gruie-Lengyel, președintelui și vicepreședintelui de tenis de masă Sorin Moise și Antoniu Degău, antrenorilor Răzvan Fărcanea, Sebastian Indrei, Călin Bara, Daria Bara, Alin Pașca, precum și conducerii CSO Ștei, compusă din Marius Junc, președinte, Dănuț Pașca și Lucian Moș, vicepreședinți, Radu Sere, secretar, Radu Chirodea, director sportiv, Voicu Popa și Sandu Balaj, antrenori, precum și lui Eugen Ungurean, „responsabilul cu siguranța” în trafic, dar și moderatorului acestei reușite gale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.