Numărul 1 în România - FC Bihor a vândut 6.863 de abonamente!
FC Bihor a stabilit un record în sezonul 2023-2024 al fotbalului românesc. Clubul orădean a vândut 6.863 de abonamente valabile la meciurile din campionatul Ligii a III-a, dar şi la jocurile din Cupa României, cu FCSB şi Dinamo. De ieri după-amiază a început comercializarea biletelor pentru jocul cu FCSB din 27 septembrie, ora 21.00.
Biletele s-au epuizat rapid!
Cu puţin înainte de ora 14.00, ora la care a început vânzarea tichetelor, la poarta de la Stadionul Iuliu Bodola se formase o coadă de aproximativ 100 de persoane. Fiecare putea cumpăra maxim 5 bilete. Gruparea orădeană a scos la vânzare aproximativ 2.000 de bilete la preţul de 50 lei, valabil atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor. Tichetele s-au epuizat rapid, în jurul orei 16.30! Pe lângă biletele vândute la stadion, 5% au fost solicitate de FCSB, 5% de sponsorii Cupei României și FRF, iar 10% reprezintă marja de siguranță cerută de Jandarmerie. Capacitatea stadionului orădean este de 11.500 de locuri pe scaune.
Odată cu vânzarea biletelor, procedura de comercializare a abonamentelor de 100 şi 1.000 de lei a fost sistată. În României, FC Bihor a devansat Rapid București, care are 5.123 de abonați şi UTA Arad, cu aproximativ 4.200 de abonați. Doar din abonamente, FC Bihor şi-a asigurat o reţetă financiară de aproximativ 140.000 de euro!
„Faptul că suntem numărul 1 în România este o mândrie pentru noi. Am depășit Rapidul, care era pe primul loc. Chiar dacă la Rapid abonamentele au fost mai scumpe, să nu uităm că ei au echipă în prima ligă, iar noi suntem în Liga a III-a, ceea ce spune şi mai mult despre această performanţă a noastră. Le mulţumesc suporterilor, fanilor noştri, dar şi tuturor iubitorilor de fotbal, care şi-au achiziţionat abonamente la meciurile din acest sezon ale echipei noastre. Ştiu că mulţi dintre ei sunt interesaţi de meciurile din cupă cu granzii fotbalului românesc, dar eu sper ca ei să fie alături de noi şi la jocurile din campionat, pentru că avem nevoie de ei şi acolo, să susţină echipa, dacă dorim să avem fotbal de calitate în oraşul nostru şi să facem un pas mai în faţă şi în campionat. Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc celor din club, pentru că noi de o săptămână nu am ajuns mai repede de ora 22 acasă. S-au implicat toţi, acum când a fost această cerere mare de abonamente. Şi vorbesc aici inclusiv de preparatorul fizic, antrenorul cu portarii, antrenorul principal, coordonatorul de la Centrul de Copii şi Juniori, adică toţi am fost ca o familie. Sper ca acesta să fie un an memorabil din toate punctele de vedere pentru noi”, a declarat preşedintele clubului FC Bihor, George Tătar.
Repetiţie oficială cu CS Socodor
Până la meciul anului de săptămâna viitoare, FC Bihor are de jucat sâmbătă, la ora 17.00, cu nou promovata CS Socodor, în etapa a 5-a din Liga a III-a. Ultima repetiţie înaintea duelului cu FCSB va avea loc pe Stadionul Iuliu Bodola. La prima vedere, un adversar la îndemâna roş-albaştrilor, care vine după două eşecuri consecutive după ce începuse bine campionatul cu două victorii.
Celelalte meciuri ale etapei: Avântul Periam - Poli Timișoara; ACB Ineu - Șoimii Lipova; Gloria Lunca Teuz Cermei - Șoimii Lipova (vineri, ora 17.00); Progresul Pecica - CSC Peciu Nou (sâmbătă, ora 17.00).
CLASAMENT SERIA 8
1. FC Bihor 4 3 1 0 6-1 10
2. Progresul Pecica 4 2 2 0 8-5 8
3. CSC Peciu Nou 4 2 1 1 5-3 7
4. Şoimii Lipova 4 2 0 2 5-4 6
-----------------------------------------------------------------------
5. CS Socodor 4 2 0 2 5-7 6
6.Poli Timișoara 4 1 2 1 5-3 5
7. Ineu 4 1 2 1 3-2 1 5
8. Gloria Cermei 4 1 1 2 2-4 4
9. Phoenix Buziaş 4 1 1 2 2-5 4
10. Avântul Periam 4 0 0 4 4-11 0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.