Din lista lungă de nume transferate de Club Atletic Oradea în această vară, patru sunt cele care ne-au atras atenția. Este vorba în primul rând de experimentalul Constantin Roșu, urmat apoi de portarul Fila Karoly, și jucătorii David Lupșe și Patric Andraș.

Ajuns la 35 de ani, Constantin Roșu se întoarce la CAO după ce în urmă cu trei ani a mai îmbrăcat tricoul acestei echipe. Atacant de profesie, acesta a mai evoluat la câteva echipe importante. „După 3 ani de zile, Constantin Roșu revine în tricoul alb-verde al Club Atletic Oradea. Cu o carieră solidă în spate, care cuprinde echipe precum Luceafărul, Gloria Bistrița, FC Botoșani sau FC Bihor, Roșu aduce plusul de experiență de care team-ul orădean avea nevoie, în vederea îndeplinirii obiectivelor stagionale. Bine ai revenit acasă”, transmit cei de la CAO.

Un transfer menit să sigileze poarta este cel al lui Fila Karoly, născut la Remetea, în urmă cu 29 de ani. „CAO a ajuns la un acord cu Károly Fila, portar bihorean cu vastă experiență la nivelul Ligii a 2-a și a 3-a, atât din România, cât și din Ungaria. Originar din Remetea, format de Liberty și LPS Bihorul, Fila, fost internațional U17, s-a consacrat de-a lungul timpului prin evoluțiile avute în tricoul unor echipe precum Minaur Baia Mare, Juventus București, Kazincbarcika sau Sportul Snagov. Reflexe excelente, experiență, un bun joc de picior și un dram de nebunie, pregătit 100% să sigileze poarta alb-verde în acest campionat. De asemenea, Fila se va ocupa și de pregătirea portarilor la clubul nostru, având deja experiență și în această zonă, unde a început să activeze în urmă cu ceva timp”, informează CAO.

Doi jucători cu profil defensiv

În compartimentul defensiv, atleticii s-au întărit prin readucerea lui David Lupșe a cărui ultimă experiență în fotbal a avut loc în Germania. „Atleticii primesc întăriri în centrul defensivei, prin venirea lui David Lupșe, jucător care la 25 de ani a strâns deja o vastă experiență la nivelul Ligii a 3-a, unde a evoluat pentru echipe cum sunt: Șoimii Lipova, Gloria Cermei, Lotus Băile Felix, FC Bihor sau CAO. Pentru David este de fapt o revenire în alb și verde, ultima experiență fiind în sezonul 2021/22. Ultimele șase luni le-a petrecut în Germania, unde a jucat pentru formația ASCKA Simbach”, transmit cei de la CAO.

O altă mutare pe care o considerăm a fi interesantă este transferul fundașului de bandă Patric Andraș (23 ani). Acesta a fost adus tocmai de la Transilvania Academy, o contracandidată pentru CAO în lupta pentru câștigarea Ligii a 4-a Bihor. „Club Atletic Oradea a ajuns la o înțelegere cu Patric Andraș, jucător care la 23 de ani a strâns deja o vastă experiență în fotbalul din nord-vestul țării, unde a evoluat pentru FC Bihor, Lotus Băile Felix, Victoria Carei sau Transilvania Sport Academy, la aceasta din urmă fiind chiar căpitanul echipei și liderul defensivei, timp de două sezoane. Acum este pregătit să apere culorile alb-verzi ale CAO”, informează cei de la echipa antrenată de către profesorul Lucian Stance.