Valoarea luptătorului bihorean Adrian Maxim este recunoscută pe plan internațional, cea mai puternică dovadă în aceast sens fiind faptul că este foarte des invitat să lupte peste hotare. Asta se va întâmpla din nou pe 24 iunie atunci când se va bate la Hong Kong pentru centura WLF a categoriei 64 kg.

Chinezul Zhu Shuai este cel care îi va sta în cale bihoreanului în drumul său spre centura WLF a categoriei 64 kg. Se va pupta după regulile K1. Pentru această importantă gală pentru care Maxim a traversat jumătate de glob, bihoreanul s-a pregătit la Maxim Team Fight, propria sala echipată complet pentru acest gen de antrenamente, alături de Sorin Vesa. Adi Maxim își va continua antrenamentele pentru acest meci cu Sorin Vesa, cel cu care deja a efectuat deplasarea spre Hong Kong pentru a se adapta la fusul orar local precum și la condițiile climaterice. Pentru valorosul sportiv bihorean aceasta va fi cea de-a patra gală în care va lupta peste hotare în 2023. Precedentele trei au fost după cum urmează: în Republica Moldova, în China și cea de-a treia în Germania, la Mainz acolo unde a cucerit IFSA (Internațional Fight Sport Association) la categoria de greutate 65 kg în Gala Muskel Kater „Fight Night XV”.