Speranţele poloiştilor orădeni de a "scufunda" campioana în exerciţiu a Diviziei A la polo s-au materializat doar parţial, elevii antrenorului Cornel Gordan reuşind să câştige doar unul dintre cele două partide disputate la finele săptămânii trecute, la Bazinul Acoperit. Duelul a fost urmărit şi de selecţionerului Vlad Hagiu. Primul joc s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare derby, în faţa a numeroşi spectatori printre care şi mulţi foşti sportivi de performanţă locali, în plus o galerie inimoasă care a încurajat frenetic formaţia gazdă. În bazin s-a dat o luptă încrâncenată pentru fiecare minge, ambele formaţii rămânând datoare la goluri, acest lucru şi pe fondul unei bune prestaţii ale celor două apărări şi intervenţiilor bune ale portarilor. Cu toate că au condus de trei ori, orădenii nu au reuşit să-şi păstreze avantajul minim de pe tabelă şi pe fondul unei prestaţii extrem de slabe în faţa porţii adverse, unde lipsa de idei, dar şi de inspiraţie a făcut ca gazdele să rateze nepermis de mult, cu toate că au beneficiat de zece situaţii de om în plus!!! A lipsit însă omul care să-şi asume responsabilitatea şutului decisiv spre poartă, majoritatea încercărilor formaţiei orădene fiind blocate de apărarea oaspeţilor, ori de portarul Boca. Giuleştenii au egalat de fiecare dată, iar în ultimul sfert golul "veteranului" Gospodinov a însemnat întoarcerea rezultatului şi parafarea victoriei formaţiei alb-vişiniilor. Meciul de ieri a început la fel de ezitant în fazele de atac, orădenii fiind mai precişi, însă, la transformarea superiorităţilor numerice, iar cum au beneficiat în belşug (nu mai puţin de 14 ori,printre care şi o aruncare de la 4 m) de asemenea situaţii, gazdele au reuşit să se distanţeze în sfertul doi, iar pe final să parafeze o victorie mult aşteptată în faţa campioanei. După prestaţia ştearsă din prima zi, Ramiro Georgescu a avut o evoluţie foarte bună ieri, când a înscris 5 goluri, fiind cel mai eficace jucător al partidei. Alături de el pot fi remarcaţi portarul Kuna P?ter, un punct stabil al defensivei, şi Bogdan Lorant, care a înscris în momente dificile ale celor două jocuri. CSM Oradea - Rapid Bucureşti 3-4 şi 9-6 Pe reprize: 1-0, 1-1, 0-1, 1-2, respectiv 1-1, 3-1, 3-3, 2-1 Superiorităţi numerice: 10-6 (primul joc), şi 14-8 (al doilea meci) Concretizate: 3-3 şi 6-4 Intervenţii reuşite, portari: Kuna 4+6 / Boca 6+5 Eliminaţi definitiv: Balanov (3 eliminări) / Orăşteanu (injurii aduse arbitrilor) - ambii în meciul al doilea Au arbitrat: Cornel Barabancea (Bucureşti), Radu Nechita (Cluj-Napoca) CSM: Kuna - Şarba, A. Creţu, Bogdan 2+1, Goina, Boros, Burtă, Balanov 0+2, R. Georgescu 0+5 (1 din 4 m), Tarnoveţchi, Mălai 0+1, Baidoc 1+0. Antrenor: Cornel Gordan Rapid: Boca - Chioveanu, Dobre, Pârlog, Cojocariu 0+2, Buşilă 1+0, Ceobanu 2+3, Tudora, Orăşteanu, Angelescu 0+1, Rădoi, Gospodinov 1+0, Giuglea. Director tehnic: Cornel Rusu