Old Boys CSO Ștei – Old Boys Marghita 3-2 (2-0) - Old-boys, în ritm alert
Stadion: Minerul
Spectatori: 93
Marcatori: Adrian Negrita 13, Sandu Balaj 25, Marius Matei 39 / Cristian Chirobocea 43, 45
Ștei: Constantin Parasca, Raul Fofiu – Voicu Popa, Iuian Balaj, Alin Fofiu, Victor Ienciu, Mădălin Haica, Livius Bogdan, Marius Matei, Aurel Petriș, Adrian Negrita, Sandu Balaj, Adrian Hărdălău, Paul Luca, Florin Micula.
Antrenori: Voicu Popa și Sandu Balaj.
Marghita: Gabriel Gabor – Karoy Bartha, Viorel Pușcaș, Alin Achim, Mircea Varga, Gabriel Dumitrescu, Marius Chereji, Cristian Chirobocea, Florin Goman, Ciprian Boroș, Ionuț Pop, Lorand Covaci, Cosmin Silaghi, Sebastian Blaga. Antrenor: Ionel Șanta.
Arbitru: Cornel Boc.
În cadrul Campionatului Județean Bihor de fotbal pentru old-boys (+ 40 de ani) la Ștei echipa locală, Old Boys CSO Ștei, a susținut al doilea meci pe teren propriu în compania echipei Old Boys Marghita, în care cei prezenți pe legendarul stadion Minerul au făcut o bună propagandă fotbalului în ciuda faptului că mulți poartă „ghiocei la tâmple”.
Pofta de joc a ambelor echipe a fost „vizibilă” încă de la primele schimburi de mingi de la încălzire unde fiecare jucător a dorit să arate cât de „zglobiu” este în ciuda anilor, fapt reușit până la urmă deoarece meciul a fost unul foarte alert și plin de faze spectaculoase spre deliciul publicului din tribună care a fost foarte darnic în ai...„pălmui”. După mai multe faze de atac la ambele porți, gazdele au deschis scorul, 1-0, prin Adrian Negrita (13), alintat de colegi „Gazda”, foarte cunoscut acum în zonă și datorită delicioșilor mititei tradiționali românești produși la carmangeria „Gazdă Bună” deschisă în satul Seghiște de către acesta. De fapt, toți cei prezenți au avut ocazia să avureze, dar și să aprecieze, la o masă comună, după meci, calitatea acestora, precum a și altor sortimente deosebite (cârnați, ciolan fiert afumat la rotisor) produse la aceiași carmangerie. După deschiderea scorului șteienii au avut șansa desprinderii însă Gabor a salvat miraculos o minge de sub bară expediată de Matei (15). Oaspeții au replicat prin talentatul Marius Chereji (17) când golul a fost „refuzat” de bara laterală în urma unei lovituri libere executată magistral. O fază rapidă a reușit Sandu Balaj (25), când a destabilizat apărarea adversă, iar plasa s-a scuturat din nou, 2-0. Chirobocea (27) putea reduce din handicap însă a trimis pe lângă bară la ultima fază mai notabilă a primei reprize. Repriza a doua a debutat cu parada lui Fofiu la șutul puternic trimis de Boroș (35), în timp ce, la cealaltă poartă, Gabor a avut un reflex incredibil în fața lui Aurel Petriș (37) evitând un gol ca și făcut. Totuși, golul, (3-0), a venit câteva minute mai târziu în urma unui șut puternic a lui Marius Matei (41), după care oaspeții au preluat inițiativa. Cristian Chirobocea (43, 45) a reușit „dubla”, 3-2, în urma unei lovituri de pedeapsă și a unui șut înșelător. Gazdele au schimbat „liniile” iar în relief a ieșit buna prestație la mijloc a lui Iulian Balaj, secondat de Alin Fofiu și Livius Bogdan, care a mai „tăiat” din iureșul oaspeților. Șteienii puteau majora scorul dar Gabor a avut, din nou, o intervenție salvatoare în fața atacantului Aurel Petriș (51) și la șutul expediat de Voicu Popa (53) la firul ierbii. Fiind bine „blocați” la mijlocul terenului, oaspeții au expediat două șuturi de la distanță prin Pop (57) și Dumitrescu (59), însă Fofiu a fost pe fază. După trei meciuri jucate în Campionatului Județean Bihor de fotbal pentru old-boys (+ 40 de ani) șteienii au acumulat șapte puncte din două victorii și un egal.



Excelent reportaj. O descriere a meciului de mare gazetar. Felicitări!