Ediţia a X-a - Los Angeles 1932 Deşi confruntată cu marea criză economică din anii 1929-1932, lumea olimpică a găsit resurse de a organiza a zecea ediţie a Jocurilor Olimpice. Efortul cel mai mare l-au făcut americanii (în special californienii), care au găsit resurse de a construi un stadion ultramodern pentru acea vreme şi un sat olimpic cu toate dotările necesare. Sportivii au fost cazaţi în Satul Olimpic, iar sportivele au fost găzduite de hotelul Chapman Park. Un aspect care a surprins multă lume a fost cel legat de durata competiţiei, organizatorii decizând ca ea să se desfăşoare într-un interval de 16 zile, fiind astfel cea mai scurtă Olimpiadă de până atunci. După două participări consecutive, olimpicii români au declarat forfait, din raţiuni de ordin financiar (criza economică dăduse lovituri grele societăţii româneşti). Performanţe sportive deosebite Deşi participarea a fost destul de redusă, distanţa şi greutăţile financiare i-au împiedicat pe mulţi să ajungă în America, competiţia a fost de un nivel ridicat, fiind doborâte 16 recorduri mondiale şi 25 olimpice. Fiind un sport prea puţin cunoscut, fotbalul a lipsit din programul olimpic, în schimb atletismul a fost la el acasă, dominaţia sportivilor de peste Ocean constituind o realitate de necontestat, la fel şi profesionalismul spectatorilor americani, care s-au declarat satisfăcuţi de apriga încleştare de forţe din teren, precum şi de lupta dusă cu centimetrii şi secundele. Un alt câştig al Olimpiadei de la Los Angeles l-a reprezentat succesul de casă, peste 100.000 de spectatori asistând la festivitatea de deschidere. Tot la această ediţie, câştigătorii au urcat pe podium, unde li s-au înmânat medaliile, fiind totodată intonat imnul şi ridicat drapelul ţării pe care o reprezenta sportivul. La atletism, americanii şi-au tăiat, conform aşteptărilor, partea leului, dar au existat şi surprize, înfrângerile de la lungime şi 400 m garduri nefiind prognozate de specialişti. O impresie excelentă au lăsat victoriile americanilor Eddie Tolan, la 100 şi 200 m, Mildred Didrikson, la 80 m garduri şi suliţă (fiind oprită de organizatori să concureze la disc şi lungime, altfel probabil că palmaresul ei ar fi fost mai bogat) şi William Carr, la 400 m (acesta suferise grave accidentări la ambele picioare în urmă cu câţiva ani), a polonezului Janusz Kusocinski, la 10.000 m, şi ale fondiştilor finlandezi în cursele pe distanţe lungi. Pentru prima dată, sportivii profesionişti sunt excluşi Dezvoltarea şi amploarea Jocurilor Olimpice au impus introducerea unor reguli noi, care să menţină spiritul olimpic nealterat de calcule şi interese meschine. O asemenea idee s-a referit şi la interzicerea participării sportivilor profesionişti, foarte bună de altfel, dar care a lovit dur doi campioni, finlandezul Paavo Nurmi şi francezul Jules Ladoumegue, niciodată dovediţi că ar fi devenit într-adevăr profesionişti. Întrecerile de înot au confirmat că succesul din urmă cu patru ani al japonezilor n-a fost rolul hazardului, sportivii din Ţara Soarelui Răsare învingându-i categoric pe favoriţii principali, înotătorii americani şi australieni. La înot feminin însă, gazdele s-au revanşat din plin, dominând net concursul. Ţările cu tradiţie în canotaj, SUA şi Marea Britanie, n-au avut oponenţi serioşi în această disciplină, la fel cum s-a întâmplat la gimnastică, dominate de americani, unguri şi italieni, şi la călărie, unde au strălucit francezii. La ciclism au strălucit rutierii italieni şi francezi, la scrimă ungurii, francezii şi italienii, iar la box, americanii şi argentinienii.