Oltchim a câştigat memorialul Constantin Stănculescu
Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat prima competiţie amicală la care a participat în această pauză competiţională - Memorialul Constantin Stănculescu.
După ce învinseseră în prima zi a competiţiei pe Tomis Constanţa şi HCM Roman, elevele lui Radu Voina au trecut şi de campioana Serbiei, O.R.K. Vrnjacka Banja cu scorul de 51-19. Golurile campioanelor au fost înscrise de Maier 10, Stanca 8, Elisei 7, Vizitiu 5, Nechita 4, Vădineanu 4, Manea 3, Puşcaşu 3, Szucs 2, Ţăcălie 2, Neagu 2, Gatzel 1. Pentru Oltchim, următorul turneu amical va avea loc pe 22 şi 23 august, la Debrecen, acolo unde vor mai participa formaţia gazdă, Hypo Viena şi ETO Gyor.
Tehnicianul Radu Voina s-a declarat mulţumit de evoluţia elevelor sale la finalul meciurilor de la Memorialul Constantin Stănculescu. În ceea ce o priveşte pe Olena Vaşciuck, handbalistă din Ucraina venită în probe, "principalul" de la Vâlcea spune că încă nu a luat o decizie finală. "Este o handbalistă interesantă dar încă nu m-am decis dacă va rămâne sau nu. Hotărârea va fi luată în zilele imediat următoare", a concluzionat Voina.
Premii individuale: cel mai bun portar al competiţiei - Paula Rădulescu (Oltchim), cea mai tehnică jucătoare - Ramona Maier (Oltchim), golghetera turneului - Mihaela Tivadar (HCM Roman).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.