Cu un semn de întrebare în ceea ce privește rămânerea sa la Oradea, baschetbalistul Kris Richard a decis în cele din urmă să accepete oferta bihorenilor semnând o înțelegere valabilă pentru următoarele două sezoane competiționale.

Cel mai bun marcator din istoria echipei, cu 4.521 puncte înscrise în 340 apariții oficiale pentru CSM CSU Oradea, Kris Richard a decis, practic, să își încheie cariera în Bihor câtă vreme are în prezent 36 de ani și va fi roș-albastru încă două sezoane competiționale. De menționat faptul că americanul, conform unor surse, a condiționat rămânerea sa în orașul de pe Crișul Repede de prelungirea contractelor cu cel puțin unul dintre antrenorii Cristian Achim (principal) și Radovan Markovic (secund). Cum condiția a fost îndeplinită, vicecampioana României și-a asigurat astfel serviciile celui mai spectaculos jucător care a evoluat vreodată pentru gruparea ardeleană. Așadar baschetbalistul ce poartă pe tricou numărul zero va petrece cel de-al 8-lea și al 9-lea sezon alături de „leii roșii”. „Născut pe 1 Martie 1989, Kris este jucător de pozițiile 2-1 și măsoară 1.92 metri. El a fost liderul CSM CSU Oradea în sezonul 2024/25 la puncte marcate și minute jucate. A contribuit cu 15.0 puncte, 3.6 recuperări, 2.7 pase decisive și 1.3 intercepții în aproape 28 minute pe partidă, cu 53% la aruncările de două puncte, 38% la semicerc și 78% la linia de pedeapsă pentru 14.5 la eficiență în Liga Națională. Richard a adăugat 15.2 puncte, 3.0 recuperări și 2.9 pase decisive pentru 12.5 la eficiență în 12 apariții la nivel de FIBA Europe Cup”, transmite CSM Oradea.

 

„Extrem de talentat pentru jocul de baschet”

„Richard s-a alăturat lui CSM Oradea în decembrie 2017 și a devenit instantaneu un jucător indispensabil, contribuind consistent în ambele faze ale jocului. Extrem de talentat pentru jocul de baschet, cu un fizic croit parcă pentru a practica baschet modern, Kris a ajutat echipa bihoreană să câștige două titluri de campioană a României și șase medalii în Liga Națională. A petrecut sezonul 2020/21 în Polonia și Franța, pentru ca în vara anului 2021 să se întoarcă la Oradea, acolo unde evoluează neîntrerupt de atunci. În paralel, Kris Richard este component al echipei naționale a României. El a ajutat Vulturii să avanseze în faza a 2-a din precalificările FIBA Basketball World Cup 2027”, mai informează gruparea bihoreană.

Până în acest moment, CSM CSU Oradea a mai anunțat transferul lui Jaizec Lottie de la Hamburg Towers (Germania) și îi mai are sub contract pe Rolland Torok, Bogdan Nicolescu și Cristian Achim, antrenorul principal al echipei.