LPS "Bihorul" Oradea - CSŞ Blaj 3-0 (6, 11, 11) După un parcurs aproape perfect în seria preliminară, pe care a încheiat-o în postura de lider, echipa de volei juniori II a Liceului cu Program Sportiv "Bihorul" a început în forţă primul turneu semifinal, ce se dispută la Bistriţa. Superiori la toate capitolele, voleibaliştii orădeni au depăşit la pas primul adversar, echipa CSŞ Blaj, mai mult, antrenorii formaţiei bihorene permiţându-şi să-i trimită în teren pe toţi jucătorii înscrişi pe foaie. Atât titularii, cât şi rezervele orădenilor s-au distrat cu echipa din Blaj, întâlnirea constituindu-se într-un util antrenament pentru următoarele jocuri, care se anunţă mult mai dificile. Cei doi antrenori ai echipei, prof. Rodica Palfi Tamaş şi prof. Rodian Achimescu, au început jocul cu sextetul de bază: Andrei Grădinaru (c.), Sebastian Palfi, Alin Bologa, Florin Boghici, Traian Grădinaru, Bogdan Deac, pe parcurs fiind utilizaţi Cristian Ghilea, Alexandru Buciuman, Andrei Achimescu, George Drăgan, Răzvan Ionescu, Andrei Gal. În celelalte partide ale primei zile s-au înregistrat rezultatele: CSŞ LAPI Dej - CSŞ Topliţa 3-1; LPS Bistriţa - CSŞ Zalău 3-0. Aseară, orădenii au întâlnit, într-un joc ce se anunţa deosebit de interesant, formaţia din Dej, una dintre principalele contracandidate la calificarea în turneul final.