CSŞ Sighişoara - CSM Oradea După debutul cu dreptul în noua ediţie de campionat, orădenii s-au deplasat la Sighişoara, unde vor întâlni, astăzi, formaţia locală CSŞ, o grupare nou înfiinţată, având în componenţă mulţi juniori. În aceste condiţii, ţinând cont de diferenţa de valoare, de experienţă şi de obiective dintre cele două echipe, se poate spune că orădenii vor aborda jocul cu gândul doar la victorie şi putem spune că singura problemă ar trebui să constituie diferenţa de scor la care elevii pregătiţi de cuplul de antrenoru Sabin Dacău-Adrian Rus se vor impune. De altfel, acest optimism se degajă şi din afirmaţiile directorului clubului, Petruţ Drăgan, care a subliniat diferenţa de valoare dintre cele două echipe, opinând că singurul adversar pentru orădeni sunt ei înşişi, doar de ei depinzând diferenţa de goluri la care se vor impune. Fără probleme deosebite în lot, principalul Sabin Dacău va avea la dispoziţie aceeaşi echipă care a învins runda trecută formaţia din Petroşani, mai precis pe Marchiş şi Vlăduţ (portari), Almaşi, Mateiaş, Şandru, Liberţ, Apostol, Simeria, Tăutu, Roman, Rus, Boescu şi Niţă (jucători de câmp), singurul absent (motivat) fiind Gheorghe Daniel, învoit de conducerea CSM pentru că astăzi este naş de cununie. O veste tristă pentru iubitorii handbalului bihoreni, cealaltă echipă bihoreană participantă la întrecerile din cadrul Diviziei A, Seria Vest, HC Aleşd, a anunţat că se retrage din competiţie. Iată şi programul rundei: Potaisa Turda - CSM Bistriţa, Unio Satu Mare - HC Mehedinţi, Ştiinţa Petroşani - Unirea Sânnicolau Mare, CSŞ Sibiu - Cuarţ Baia Mare, Safilar Arad - HC Sighişoara. CSM Lugoj şi CSM Sebeş vor sta.