Stagiul de pregătire al "roş-albaştrilor", desfăşurat pe durata a 12 zile, în Italia, la Norcia, a luat sfârşit. Delegaţia orădeană va pleca în această dimineaţă din localitatea în care au fost cantonaţi cu autocarul până la Venezia, cale de aproximativ 400 de kilometri, de unde se vor îmbarca într-un avion cu destinaţia Timişoara. Drumul din oraşul de pe Bega până la Oradea va fi făcut cu autocarul, sosirea fiind prevăzută în jurul orei 17.30. Negândindu-se că se vor impune în turneul "Winter Cup", fapt pentru care au fost răsplătiţi cu 13.000 de euro (6.500 bani cash, restul reprezentând servicii pentru anul viitor), orădenii şi-au rezervat bilete de avion pentru astăzi, ratând astfel tradiţionalul banchet oferit de organizatori. După programul solicitant din ultima perioadă, mai mult ca sigur că antrenorul Dumitru Dumitriu le va da liber astăzi şi mâine elevilor săi, urmând ca pregătirile să fie reluate luni. La începutul săptămânii viitoare, sunt aşteptaţi la antrenamente spre a fi testaţi mai mulţi fotbalişti străini, printre care sârbii Simunovic (32 ani-portar), Nicolic (28 ani - fundaş central), Rankovic (34 ani - atacant), moldoveanul Andronic (24 ani - mijlocaş), dar şi un vârf de arac rus şi un portar ungur. Până la startul returului (6 martie), FC Oradea va mai susţine câteva meciuri cu caracter amical, sigure până în momentul de faţă fiind "dublele" cu UTA şi Poli AEK Timişoara.