Partidă grea pentru Rapid
Runda a VIII-a a Diviziei A-B?rger se deschide astăzi, o dată cu disputarea jocurilor de la Alba Iulia şi din Giuleşti. Cu un moral ridicat după meciul bun în compania Rapidului, concretizat printr-un egal meritat, timişorenii speră în obţinerea unui rezultat asemănător la Alba Iulia, acolo unde, în această ediţie de campionat, s-a dovedit că este o pâine de mâncat pentru echipele vizitatoare. Gazdele, cu secundul Pelici trecut în postura de principal şi cu ex-antrenorul Gherman devenit director tehnic, vor încerca totul pentru a-şi trece în cont toate cele trei puncte. În Giuleşti, gazdele vor avea un test dificil în compania bistriţenilor, gruparea ardeleană traversând un moment fast, materializat prin evoluţii apreciate, care le-au adus un loc fruntaş în ierarhia primei divizii. Răzvan Lucescu va trebui să găsească soluţii în defensivă, pentru a suplini absenţa titularilor Maftei, Marius Constantin (ambii suspendaţi) şi Perjă (accidentat), oaspeţii dovedindu-se în acest sezon redutabili la jocurile din deplasare.
Apulum Alba Iulia - Poli AEK Timişoara (ora 17.00, Telesport)
Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Miklos Nagy, Claudiu Tripa (asistenţi) - Iosif Biro (rezervă); Observatori: Victor Ciocan, Vasile Avram
Rapid Bucureşti - Gloria Bistriţa (ora 20.00, Naţional TV)
Arbitri: Robert Dumitru - Marcel Savaniu, Zoltan Szekely - Mugurel Drăgănescu; Observatori: Octavian Goga, Constantin Gheorghe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.