Patricia Goina a punctat în circuitul profesionist - Finalistă în proba de dublu la categoria W15
Patricia Goina, sportivă legitimată la CSM Oradea, antrenată de Ionuț Hodișan și pregătită din punct de vedere fizic de Dana și Marius Marinău, a avansat în finala probei de dublu feminin la turneul Kursumlijska Banja, desfășurat în Serbia. Evenimentul de categorie W15 din circuitul profesionist a avut premii în valoare totală de 15.000 dolari.
Goina a făcut pereche cu Amelia Justine Hejtmanek din Cehia, câştigând trei meciuri, 6-0, 6-1 cu L. Liron (Singapore), S. Sameeksha (India); 6-1, 7-5 cu Y. Maneva (Bulgaria), M. Radenkovic (Suedia); şi 6-3, 6-3 cu A. Monllau (Argentina), V. Kazal (Marea Britanie). Finala ar fi trebuit să o dispute contra sârboaicelor N. Senic, A, Stankovic (favorite nr. 1), dar perechea româno-cehă a fost nevoită să abandoneze din motive medicale.
În cadrul aceluiași concurs, Patricia a participat în proba de simplu, oprindu-se în turul al doilea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.