Patrick Gânțe va juca la SC Kazincbarcika - De la As Roma, în liga a doua din Ungaria
Poate cea mai importantă speranță a fotbalului bihorean din ultima perioadă nu reușește să se așeze pe traseul optim al carierei la cel mai înalt nivel, drum pe care mulți specialiști ai fenomennului i-l prevedeau. Asfel atacantul de 19 ani va juca în perioada următoare la SC Kazincbarcika, o echipă de mijlocul clasamentului din liga a doua maghiară.
Patrick Gânțe a făcut primii pași ai carierei în fotbal la FC Bihor după care a continuat la CSM Oradea și Club Atletic Oradea. Pentru acest din urmă club a debutat la seniori, în Liga a 4-a, având vârsta de doar 14 ani și jumătate. Talentul său a fost imediat remarcat astfel că orădeanul a fost selecționat în naționalele U15 și U16 ale României. Punctul culminant al carierei sale a fost atins în anul 2020 atunci când renumita grupare italiană l-a transferat plătind pentru asta suma de 200.000 de euro, una foarte importantă pentru un jucător atât de tânăr provenit din România. La clubul italian a evoluat în echipele U17 și U18 dar a ajuns să participe și la câteva antrenamente ale echipei de seniori coordonată la acea vreme de către renumitul Jose Mourinho. După doi ani petrecuți în capitala Italiei, Patrick nu a reușit să „spargă” porțile echipei mari astfel că a fost împrumutat în prima divizie din Austria une a evoluat la formația TSV Hartberg. Nici aici nu a avut mai mult succes astfel că după doar un sezon a fost cedat la SV Lafnitz, în liga a doua din Austria. Acum iată că Patrick Gânțe ajunge în liga a doua din Ungaria la o formație care ocupă doar locul al 9-lea după 18 etape disputate în care a acumulat doar 23 de puncte, cu 20 mai puține decât liderul Nyiregyhaza. Cu doar 20 de goluri marcate în 18 jocuri, maghiarii au considerat necesar transferul încă tânărului atacant orădean care astfel va avea sarcina de a revigora ofensiva lui Kazincbarcika. „O dată cu semnătura tânărului jucător extrem de talentat, linia ofensivă se va întări din punct de vedere calitativ. Clubul nostru consideră un succes faptul că a reușit să obțină drepturile de joc ale lui Patrick Gânțe”, a fost anunțul făcut de clubul maghiar pe site-ul oficial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.