TIR Ediţia din acest an a Campionatelor Europene de tir sportiv pentru juniori şi seniori arme cu aer comprimat a debutat ieri, în oraşul maghiar Gy?r. Trei sportive şi un sportiv din Oradea se află printre componenţii echipei României care participă la întrecere, Alexandra K?ri, Ioana Rusu, Carmen Varga şi Marius Zmaranda fiind înscrişi în proba de puşcă 10 m. K?ri şi Rusu (ambele în vârsta de 17 ani) sunt legitimate la CSU Oradea, antrenori Vasile Leţ şi Adriana Floruţa, în timp ce Carmen Varga (16 ani) şi Marius Zmaranda sunt componenţi al CS Armata Oradea, antrenor emerit Ioan Stănescu. Cei patru sportivi vor concura atât la proba individuală, cât şi la cea pe echipe. Alexandra K?ri se află la cea de a doua participare la un Campionat European, în timp ce colegele sale sunt debutante la asemenea competiţie de anvergură. "Sportvii orădeni prezenţi la europene sunt foarte tineri şi lipsiţi de experienţă, din această cauză nu ne putem aştepta ca ei să obţină vreo performanţă notabilă, în plus au şi handicapul că nivelul general actual al tirului românesc este destul de scăzut din cauza numărului mic de practicanţi. Totuşi competiţia este foarte utilă în perspectiva progresului acestor tineri", a declarat antrenorul Vasile Leţ.